(EL) majoreaza investitiile - 24 octombrie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 30 aprilie 2023 15:07, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Electrica (EL), care deţine trei dintre cele opt distribuţii regionale de energie electrică, a aprobat, în Adunarea Generală a Acţionarilor, majorarea planului anual de investiții consolidat la nivelul grupului aferent exercițiului financiar 2016 până la 844,6 milioane lei. Suma bugetată la începutul anului pentru investiții era cu aproape 11 milioane lei mai mică. Acționarii companiei au decis totodată numirea lui Willem Jan Antoon Henri Schoeber în funcţia de membru independent al consiliului de administrație. Mandatul său va expira la data de 14 decembrie 2019. Schoeber a fost membru provizoriu al consiliului de administraţie al Electrica începând cu 1 mai 2016 și până în prezent. ”Această numire vine ca urmare a vacantării unei poziții de membru în consiliul de administrație al Electrica SA, după ce Michael Boersma a renunțat la calitatea sa de membru începând cu data de 1 mai 2016”, arată un comunicat al companiei. Electrica SA este administrată de un consiliu de administraţie compus din şapte membri: Arielle Malard de Rothschild, Cristian Bușu, Ioana Alina Drăgan, Corina Georgeta Popescu, Bogdan George Iliescu, Pedro Mielgo Alvarez și Willem Jan Antoon Henri Schoeber. Cetățean olandez și german, Willem Schoeber are o experienţă de peste 40 de ani în domeniul energiei. Cea mai mare parte a activităţii sale profesionale a fost derulată în cadrul grupurilor Shell şi EWE, unde a deţinut diferite poziţii în top managementul filialelor din Olanda, Finlanda, Turcia, Germania şi SUA. Începând cu anul 2013, şi-a continuat cariera din poziţia de consultant independent în afaceri, precum și în calitate de membru în Consiliul de Administrație al mai multor companii din Europa. Willem Schoeber a absolvit Universitatea Tehnologică din Eindhoven şi este doctor în ştiinţe tehnice. De asemenea, a publicat numeroase lucrări științifice și deţine mai multe brevete de invenţie. Electrica, companie care deţine trei din cele opt distribuţii regionale de electricitate din România, a fost privatizată pe bursă în 2014. Statul mai deţine deţine, prin Ministerul Energiei, 48,8% din acţiunile companiei, fiind cel mai mare acţionar. Electrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 4,64 miliarde de lei, echivalent cu 1,03 miliarde euro. Compania are peste 3,6 milioane de clienţi şi aproximativ 10.000 de angajaţi.