(ASC) a vandut anticipat prima oferta de obligatiuni corporative prin plasament privat, in valoare de 3 milioane de lei - 05 iunie 2019

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 29 aprilie 2023 18:10, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Ascendia Bucureşti a vândut anticipat prima ofertă de obligaţiuni corporative prin plasament privat, în valoare de 3 milioane de lei. ASCENDIA Bucureşti (ASC), companie producătoare de software educaţional, anunţă la bursă finalizarea anticipată a primei oferte de obligaţiuni corporative prin plasament privat emise de societate, în care 35 de obligatari au subscris un număr de 30.000 de obligaţiuni în valoare de 3 mii. lei (valoarea maximă a ofertei), în condiţiile în care pragul minim pentru închiderea cu succes a ofertei era de 1,4 mii. lei. 'Ne bucurăm să vedem că interesul investitorilor pentru finanţarea economiei româneşti prin intermediul obligaţiunilor corporative rămâne puternic, dovada în acest sens fiind depăşirea cu 114% a sumei minime necesare pentru închiderea cu succes a ofertei. Suntem încrezători că vor urma şi alte plasamente de succes şi că această finanţare, alături de cele ce ar putea urma, vor ajuta Ascendia să exploateze cât mai mult din potenţialul ridicat al domeniului e-Learning, atât la noi în ţară, cât şi la nivel global', a declarat Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul Tradeville, intermediarul tranzacţiei. Obligaţiunile ASC22 sunt nominative, dematerializate, corporative, neconvertibile şi negarantate. Acestea au o valoare nominală de 100 lei, o scadenţă de trei ani şi o dobândă fixă de 10% pe an, plătibilă semestrial. Compania are în vedere ca pas ulterior listarea acestora pe piaţa Bursei de Valori Bucureşti. Finanţarea va fi folosită de companie pentru a accelera activitatea comercială în principal prin creşterea capacităţii de vânzare şi marketing pentru trei linii de afaceri: Corporate eLearning, Livresq.com şi Timlogo. 'Suntem încântaţi de interesul foarte mare arătat de către investitori pentru OVIDIU DUMITRESCU, director general adjunct Tradeville: Suntem încrezători câ vor urma şi alte plasamente de succes şi că această finanţare, alături de cele ce ar putea urma, vor ajuta Ascendia să exploateze cât mai mult din potenţialul ridicat al domeniului e-tearning, atât la noi în tară, cât şi la nivel global. Obligaţiunile corporative Ascendia. Este prima oară când accesăm acest tip de instrument, iar oferta a fost subscrisă în totalitate încă din prima zi. Apreciem votul de încredere oferit de investitori pentru perspectivele şi produsele companiei', a declarat Cosmin Mălureanu, CEO Ascendia. Ascendia Bucureşti este controlată în proporţie de 61,7% de către Mălureanu Cosmin, care este şi director general. Mălureanu Alex deţine 22% din capitalul social. Compania are 6,2 mii. lei capitalizare. La nivelul acestui an, acţiunile ASC se tranzacţionează în scădere cu 43,4%. Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează plus 16,2% în aceeaşi perioadă.