(IMP) s-a imprumutat cu 32,73 milioane lei de la Piraeus pentru finantarea constructiilor in ansamblul Greenfield - 31 iulie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 1 mai 2023 00:29, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

După emiterea unor obligațiuni în valoare de 11,81 milioane lei, achiziționate de un fond polonez, Impact Developer & Contractor a contractat un împrumut de la Piraeus Bank în valoare de 32,73 milioane lei. Noi finanțări pentru construcțiile rezidențiale de la Băneasa în cartierul Greenfield ale companiei Impact Developer & Contractor (IMP). Compania a anunțat astăzi la închiderea ședinței de tranzacționare că a contractat un credit de la Piraeus Bank în valoare de 32,73 milioane lei (7,18 milioane euro), cu scadența în 36 de luni, destinația acestuia fiind finanțarea lucrărilor de construire, instalații și amenajări interioare la Ansamblul Platanilor din dezvoltarea Impact din nordul Capitalei. Societatea a constituit garanții chiar din cadrul complexului Greenfield. Este a doua finanțare importantă atrasă de companie în această lună. Pe data de 11 iulie compania a anunțat emiterea unor obligațiuni cumpărate pentru 11,81 milioane euro de Credit Value Investments Sp. z.o.o. companie cu profil financiar din Polonia care are în administrare active în valoare de aproximativ 1 miliard de euro. Titlurile sunt scadente în 54 de luni, deși în anumite condiții pot fi răscumpărate anticipat.Acționarii au aprobat de principiu finanțarea prin obligațiuni a companiei în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la jumătatea lunii trecute. Aprobarea a fost dată pentru emiterea de obligațiuni în valoare totală de 25 milioane de euro. Impact, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 49,48%, este listată la cota BVB, iar prețul de închidere al sesiunii de ieri, de 0,8360 lei/acțiune, conferă acestei societăți o capitalizare de piață de 232,29 milioane lei (50,99 milioane euro). Impact a avut anul trecut venituri totale de 194,5 milioane lei și un profit net de 29,6 milioane lei.