(BVB) inchide miercuri in crestere; rulajul depaseste 28,3 milioane de lei - 02 august 2018

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 30 aprilie 2023 05:28, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, înregistrând un salt de 0,43%, până la 8.012,24 puncte.Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,37%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a câştigat 1,37%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,38%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,42%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a crescut cu 0,47%.Valoarea totală a tranzacţiilor a ajuns la 28,32 milioane de lei (6,12 milioane de euro), din care 27 milioane de lei (5,84 milioane de euro) au reprezentat tranzacţiile cu acţiuni, iar 1,14 milioane de lei (246.092 euro) cele cu certificate.Acţiunile Amonil au înregistrat cea mai mare depreciere de pe piaţa principală, de 12,5%, fiind urmate de titlurile Prefab, cu 6,45%, şi Farmaceutica Remedia, cu 5,83%. Cele mai mari creşteri au fost consemnate miercuri la Oltchim, cu 5,76%, Transelectrica, cu 4,18%, şi Electrica, plus 3,16%.În Top 3 tranzacţii pe Piaţa Reglementată se află acţiunile Fondului Proprietatea, cu schimburi de 9,25 milioane de lei, Banca Transilvania, cu 7,02 milioane de lei, şi Romgaz, cu 2,66 milioane de lei. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)