Incursiune la sediul Glencore Romania, compania care face afaceri de 100 de milioane de euro cu 50 de angajati. Liftul nu urca la etajul companiei decat pentru cei care stiu parola - 18 mai 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 mai 2023 03:50, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Nu exista fotografii sau informatii publice despre romanul care conduce afacerile de peste o suta de milioane de euro pe care gigantul elvetian Glencore le ruleaza in Romania cu doar 50 de angajati. Ziarul Financiar a stat de vorba cu Leontin Suciu, romanul care din 1998 lucreaza pentru filiala locala a companiei care este la un pas de a incheia al treilea cel mai mare IPO din istoria Europei. Secretosul Glencore, cel mai trader de materii prime din lume, nu-si dezminte reputatia in Romania. Cerealele i-au adus pe elvetienii de la Glencore in Romania in urma cu aproape douazeci de ani, desi presa de investigatie scrie ca Marc Rich, fondatorul celui mai mare grup de comert cu materii prime din lume, era in stranse legaturi cu Romania inca din timpul regimului lui Nicolae Ceausescu. Singura cale de acces la companie sunt datele de la Registrul Comertului. Desi are afaceri de 100 milioane de euro, Glencore nu avut nicio conferinta in Romania, practic nimeni in afara de un cerc restrans de initiati stiu despre Glencore. Conform RECOM, Glencore International AG, inregistrata in Elvetia, la Baar, este actionara la: Glencore Protein Romania SRL, Glencore Romania SRL, Romsiloz Cereale SRL si Rombarge Transport SRL. Din transportul si comertul de cereale Glencore a ajuns in Romania la afaceri cumulate de circa o suta de milioane de euro la finele anului 2009 cu doar cincizeci de angajati. Informatia este cu atat mai surprinzatoare, cu cat sediul inregistrat al firmelor prin care Glencore activeaza in Romania sunt niste camere din hotelul bucurestean Diplomat. La adresa sediului inregistrat la Registrul Comertului, din spatele usii pe care sta lipita o hartie pe care scrie "Glencore Romania SRL", o camerista raspunde: "Cei de la Glencore nu mai stau aici, s-au mutat in cladirea de vizavi, eu am venit doar sa fac curatenie. Daca vreti sa vorbiti cu ei, mergeti la cladirea mare si gri de peste drum". La mai putin de o suta de metri distanta este cladirea MetalExportImport care ar trebui sa gazduiasca, dupa spusele angajatei hotelului, noul sediu al Glencore Protein si Romsiloz Cereale, diviziile de comert cu cereale ale grupului. Informatia se confirma si la primul etaj al cladirii MetalExportImport se afla sediul Glencore. Problema este insa ca liftul nu vrea sa urce la primul etaj in ciuda repetatelor apasari pe butonul care indica etajul unu. "A, vreti sa mergeti la Glencore. Stati ca va ajut eu. Apasati la doi si coborati apoi pe scari la etajul unu, stiti, cei de la Glencore au modificat ceva", imi spune un domn aflat in cladire. La evidenta intrebare "ce au modificat?", domnul imi raspunde: "Veti vedea". Aveam mai tarziu sa descopar ca accesul cu liftul la etajul unu al cladirii se face doar in baza unei parole pe care o stiu doar cei cativa angajati romani ai Glencore. Fiecare dintre acestia aduce grupului elvetian afaceri de aproape 4 milioane de euro pe an. Misterul pare sa se ridice atunci cand secretara de la receptie spune ca domnul Leontin Suciu, directorul Glencore Protein, al Romsiloz Cereale si Rombarge Transport, este in birou si ca il va anunta de venirea mea. Aproape instantaneu usa biroului se inchide, iar secretara iese timid si imi spune ca directorul are o agenda incarcata si nu poate sa stea de vorba cu mine. Incerc sa obtin o adresa de email sau un numar de telefon al directorului, insa fara succes. O sansa insa reapare cand misteriosul Leontin Suciu, romanul care administreaza afacerile elvetienilor din 1998, iese din birou, isi aprinde o tigara si imi spune ca este politica grupului si nu poate da nicio declaratie la presa. Imi spune sa iau legatura cu biroul de presa al Glencore din Elvetia. Mailul cu intrebari trimis catre comunicatorii Glencore din Elvetia nu a primit nici pana in prezent raspuns. Surse din piata contactate de ZF spun ca Leontin Suciu este omul de baza al Glencore in Romania si ca a fost printre primii romani care au umplut cu cereale un vas de tip Panamax - vas de mari dimensiuni ce poate transporta pana la 55.000 de tone de cereale. Intr-o suta de vase Panamax incape intregul export de grau de 3 mil. tone si de 2 mil. tone de porumb al Romaniei din 2010. Despre Leontin Suciu se stiu la fel de putine ca si despre managerii gigantului Glencore. Alaturi de Leontin Suciu apar inregistrati ca administratori ai Glencore Protein Romania si Steven Kalmin, CFO al grupului elvetian Glencore. Desi aduce afaceri de 100 mil. euro in businessul mondial de 110 mld. euro, Romania este importanta in ecuatia Glencore, de vreme ce Kalmin unul dintre cei mai de incredere locotenti ai lui Ivan Glasenberg, CEO-ul grupului, este administrator la filiala locala. Putini stiu ca Romania este in top 20 in lume ca producatori de grau, porumb, floarea-soarelui, precum si de carne de porc. De asemenea, Romania are printre cele mai mari rezerve de energie si minerale din Europa. In Romania piata locala a comertului cu cereale este evaluata la circa 1-2 miliarde de euro. Filiala din Romania a grupului elvetian Glencore este al patrulea jucator de pe piata locala a comertului cu cereale, dupa Cargill, Alfred C. Toepfer si Bunge. Compania a avut in 2009 afaceri de 55 mil. euro, pierderi de 1,5 mil. euro si 14 angajati, conform datelor Registrului Comertului. Afacerile din Romania au scazut in 2009 cu aproape 50% fata de 2008. Romsiloz Cereale, o alta firma controlata de Glencore, a incheiat anul 2009 cu afaceri de 50,9 mil. euro si cu un profit brut de aproape 3 mil. euro, cu un numar de 40 de angajati. Rombarge Transport a facut afaceri de jumatate de milion de euro si a castigat brut peste 100.000 euro in 2009.