Bursa pierde aproape un procent si atinge noi minime ale anului. Volumele foarte mici lasa pe primul loc in clasamentul tranzactiilor un produs structurat, raportat la indicele american Dow Jones - 14 octombrie 2022

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 31 octombrie 2024 11:33, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)


Bursele lumii s-au aflat pe roller-coaster. Tendința de revenire din sesiunea europeană a fost amendată rutal la deschiderea de la New York Stock Exchange, în care indicele Dow Jones Average Industrial pierdea aproximativ 2%, coborând sub nivelul de 28.700 de puncte. Ulterior, piața revenit cu putere și indicele a depășit chiar și nivelul de 29.900 de puncte.

Într-o piață de acțiuni cu un rulaj de numai 20,16 milioane lei (4,08 milioane euro), titlurile Băncii Transilvania (TLV) au întrunit o activitate de 4,46 milioane lei. Cotația a suferit un recul de 3,68%, până la prețul de 16,74 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 11,84 miliarde lei (2,39 miliarde euro). Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a scăzut cu 1,77%, până la prețul de 11,08 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,55 milioane lei. Pe același emitent s-a realizat și cea mai mare tranzacție din piața deal, în valoare de 1,10 milioane lei.


VEZI DETALII