Evolutia inflatiei din Zona Euro va fi evenimentul central din calendarul economic al acestei saptamani - 26 septembrie 2022

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 31 octombrie 2024 11:33, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)


În săptămâna ce vine, atenția investitorilor va fi captată de publicarea unui alt set de date privind evolutia indicelui prețurilor PCE (Personal Consumption Expenditure) din Statele Unite, veniturilor și cheltuielilor personale ale cetățenilor americani precum și câteva discursuri ale oficialilor Fed.

În Europa, investitorii se vor interesa de prima citire a ratei inflației pentru zona euro, inclusiv Germania, Spania, Franța și Italia, și mai mulți indicatori de încredere în afaceri, inclusiv indicele Ifo pentru climatul de afaceri.

De asemenea, ochii vor fi ațintiți asupra cifrelor PMI ale producției din China și Japonia.


VEZI DETALII