Negocierile cu Rompetrol privind rambursarea datoriei de 2,4 mld lei vor fi incheiate pana in toamna - 11 mai 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 4 noiembrie 2024 13:15, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Negocierile dintre autoritatile romane si Rompetrol privind graficul de rambursare a datoriei de 2,4 miliarde lei a grupului petrolier se vor incheia pana in toamna, apreciaza Guvernul, transmite Mediafax. "Bugetul anului 2010 prevedea venituri nefiscale de 2,4 miliarde lei provenind din rambursarea creditului acordat Rompetrol. Cu toate aceastea, plata efectiva este incerta. Negocierile cu privire la graficul de rambursare vor fi incheiate pana la data urmatoarei evaluari", se arata in scrisoarea suplimentara de intentie convenita de Guvern si Fondul Monetar International. Grupul Rompetrol trebuie sa ramburseze de 2,4 miliarde de lei (0,47% din PIB), in contul datoriilor istorice ale rafinariei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligtiuni de stat din anul 2003. Rambursarea obligatiunilor Rompetrol a fost luata deja in considerare ca sursa de venituri la buget in 2010, dar Guvernul se asteapta ca suma care va fi incasata sa se ridice la doar jumatate din restanta scadenta in acest an, conform proiectului programului de convergenta al Romaniei pentru perioada 2009-2012, redactat in luna februarie 2010. Directorul financiar al grupului Rompetrol, Dimitri Grigoriev, a declarat la finele lunii mai ca KazMunaiGaz, care controleaza grupul Rompetrol, nu va putea plati intreaga datorie catre statul roman, una dintre solutii fiind restructurarea datoriei pe urmatorii trei-patru ani. "Negociem cu Guvernul, intelegem ca pentru ei este important sa primeasca banii. Nu vom putea plati toata datoria fara suport extern, care poate fi un acord interguvernamental. Una din posibilitati este sa restructuram datoria pe 3-4 ani", a spus Grigoriev. In octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanta privind transformarea in obligatiuni cu o maturiatate de sapte ani a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati.