Opinie Cristian Dutescu: Cum vindem incredere in piata de capital din Romania? O pledoarie pentru o justitie specializata - 02 martie 2012

O piata de capital are nevoie de doua ingrediente principale pentru a fi interesanta pentru investitori: un obiect atragator al potentialei investitii (instrumente financiare) si incredere. O parabola care circula pe pietele financiare ale lumii spune ca o piata devine matura atunci cand poate fi manipulata. Altfel spus, o piata nemanipulabila este ca si inexistenta, nu trebuie luata in serios, pentru ca interesul investitorilor este atat de mic, de nesemnificativ, incat nu se oboseste nimeni sa o manipuleze. Absenta interesului pentru obiectul potentialei investitii, face superflua orice discutie cu privire la abuzul de piata, la manipulare.Daca vorbim de investitori onesti, prima problema care se pune atunci cand identifica un obiect al potentialei investitii este cantitatea de incredere pe care o ofera piata pe care se tranzactioneaza titlul respectiv. Nu teama de a fi victimele unei manipulari opreste investitorii sa intre substantial pe o piata, ci inexistenta unor remedii adecvate pentru efectele create de faptele ilicite ale altor participanti la piata. Privind raportul economic-drept nu poti sa nu constati ca exista o falie incredibila si, inacceptabila, intre lumea financiara si cea juridica. Regretul este cu atat mai mare cu cat a intervenit o schimbare a generatiilor in lumea justitiei, dar si in cea financiara.O investitie pe piata de capital nu se realizeaza de regula din dorinta de a deveni proprietarul unor active sau din ratiuni sentimentale, ci dintr-un unic resort: acela de a face bani. Paradigma pietelor financiare va ramane aceeasi intotdeauna: dorinta investitorilor de a inmulti banii.De aceea, raporturile juridice create pe pietele financiare trebuie intelese ca vizand acest scop, absolut legitim.Acesta este prima idee, teza fondatoare, pe care trebuie s-o inteleaga cei care detin competenta de a oferi incredere: legiuitorii si magistratii. Pe langa dezideratul primoridal, acela de a cumpara ieftin si de a vinde scump, marii potentiali investitori isi doresc sa realizeze investitia facil, fara proceduri birocratice complexe si sa fie ocrotiti in fata riscului abuzului de piata.Reglementarea trebuie sa faciliteze tranzactionarea, dupa cum aplicarea normelor de catre magistrati trebuie sa incurajeze investitorii sa investeasca in piata aflata sub jurisdictia respectiva.Din orice perspectiva s-ar privi piata de capital, este limpede ca la bursa se vinde incredere. in primul rand se vinde increderea ca se pot face bani in mod cinstit, transparent. Apoi, se vinde increderea ca cifrele sunt corecte, ca emitentii dau dovada de transparenta si corectitudine, iar daca nu se intampla asa, autoritatea publica intervine prompt. Se vinde insa si increderea ca orice fapta ilicita este pedepsita si orice prejudiciu creat in urma incalcarii legilor este recuperat. Atunci cand autoritatile acorda in mod tacit sau explicit o protectie unor persoane care nu respecta normele pietei, retragerea sau abtinerea investitorilor este fireasca.Inainte de a culpabiliza statul ca nu a facut privatizari atractive prin bursa, cred ca ar fi necesara o privire asupra increderii oferite investitorilor de justitia din Romania si de autoritatea de supraveghere a pietei de capital. Aceasta cred ca este problema esentiala, pentru ca, pana la urma, Romania s-a bucurat de faimosul program de privatizare in masa care a condus la crearea Pietei Rasdaq si a SIF-urilor. Cred ca intrebarea corecta din aceasta perspectiva este de ce a ajuns Piata Rasdaq la acest nivel insignifiant si de ce aceste SIF-uri (care oricum au hranit piata de capital din Romania ani de zile) se bucura de un interes atat de scazut din partea investitorilor? Oare nu datorita absentei increderii in aplicarea normelor legale? O autoritate eficienta si o justitie corecta ar impus ca delistarile anilor 2002- 2004 sa se realizeze la un pret corect (vorbim de Dacia, Romcim, Brau Union, fabrica de cauciucuri Victoria, Sidex Galati, Terapia Cluj etc.), ca SIF-urile, avand in vedere portofoliile initiale, sa fie campioane bursiere regionale si nu obiectul atator anchete penale, ca normele privind ofertele publice obligatorii sa fie respectate de toate persoanele care detin direct sau indirect, de iure sau de facto, controlul asupra unor societati listate, ca administratorii sa raspunda pentru sifonarea emitentilor si asa mai departe.Chiar daca ofertele initiale si primare din acest an privind actiunile companiilor din domeniul energetic vor avea succes si piata din Romania se va revigora, problema increderii in justitie (privita lato sensu) ramane.Legislatia pietei de capital este inevitabil complexa. Dreptul pietei de capital este expresia cea mai evoluata a dezvoltarii normelor de drept privat, intrucat pe piata de capital se transfera in epoca contemporana cele mai importante valori, fiind si cel mai corect mod de a face afaceri. Ori corectitudinea, pana cand umanitatea va ajunge la un nivel exceptional al bunei-credinte, se obtine prin legi si prin aplicarea stricta a lor.Este vadit imposibil pentru un magistrat sa asimileze si sa patrunda sensurile normelor din dreptul pietei de capital, daca nu-si aloca suficient timp pentru acest demers. A impune unui om sa judece litigii nenumarate din vastul teritoriu al dreptului privat alaturi de cele complexe din domeniul dreptului pietei de capital altereaza indubitabil actul de justitie, solutia fiind pronuntata, in cele mai fericite cazuri in temeiul bunului simt, nu al normelor care ar trebui aplicate. in unele cazuri insa, necunoasterea sau neintelegerea normelor dreptului pietei de capital determina ca "influentele nepotrivite" sa incline balanta, uneori chiar impotriva bunului simt.Actuala desfasurare a proceselor privind aplicarea dreptului pietei de capital conduce la situatii in care magistratul este adus intr-o imposibilitate obiectiva de a parcurge intreaga legislatie aplicabila unei spete (am in vedere si reglementarile dense ale operatorilor de piata), de a realiza interpretari sistematice ale normelor incidente sau chiar de a-si forma o imagine completa asupra situatiei de fapt, la randul ei complexa, conturata uneori de analize tehnice si fundamentale, de modele economice, de facilitatile tehnice ofertie de sistemele de tranzactionare, de modul de transmitere a ordinelor bursiere etc.Rezulta asadar ca oricat de multa putere munca si pasiune ar avea un judecator, limitele sale sunt in mod rezonabil depasite de vastul volum al reglementarilor din dreptul pietei de capital, daca nu i se permite sa-si aloce suficient timp pentru studierea prealabila a acestei ramuri de drept si, ulterior, pentru analiza fiecarei spete in parte. In atari imprejurari, nu mi se pare ca poate fi conceputa o alta solutie decat infiintarea unor complete specializate in judecarea litigilor din domeniul dreptului pietei de capital in cadrul instantelor susceptibile de a avea pe rolul lor astfel de procese. Am in vedere sectia de contencios-administrativ a Curtii de Apel Bucuresti, care solutioneaza litigiile privind actele emise de CNVM, precum si sectiile civile ale curtilor de apel si tribunalelor care au pe rolul lor in mod constant un anumit un numar de litigii privind aplicarea dreptului pietei de capital. Judecatorii care ar intra in astfel de complete ar trebui sa promoveze un anumit examen cu subiecte din domeniul dreptului pietei de capital. Desigur, nu sustin ca magistratii respectivi ar trebui sa judece numai litigii din domeniul pietei de capital, insa obiectivul urmarit nu poate fi atins decat daca li se ofera suficient timp pentru studiul normelor, doctrinei, jurisprudentei, precum si a cauzelor deduse judecatii.Cred ca mitul repartizarii aleatorii generalizate a dosarelor in cadrul aceleeasi sectii ca unic mijloc de lupta impotriva coruptiei trebuie sa apuna. Repartizarea aleatorie unui numar de judecatori din cadrul unei sectii, evident ca nu e infailibila, putand fi manipulata. Daca vor fi numai patru judecatori, spre exemplu, la o anumita instanta care vor judeca litigiile din sfera pietei de capital, acestia vor fi raspunzatori intr-o mai mare masura de solutiile pronuntate, conturand inevitabil o jurisprudenta coerenta si predictibila. Desigur, ar putea veni imediat contraragumentul: o astfel de jurisprudenta s-ar putea intemeiea pe mita, pentru ca e mai usor sa mituiesti patru oameni decat sa mituiesti patruzeci, interesul public fiind astfel deservit in cel mai inalt grad. La o astfel de sustinere, raspunsul e simplu: DNA-ul trebuie sa-si faca datoria.Pana la urma, repartizarea aleatorie generalizata prezuma intr-un fel absenta onestitatii magistratilor. Viitorul nu poate si nu trebuie sa fie intemeiat insa pe o astfel de prezumtie, ci pe cea contrara, dublata de increderea justitiabilor, inclusiv a investitorilor, mari sau mici, ca judecatorul care decide asupra persoanei sau averii sale este un profesionist autentic, specialist in domeniul de drept in sfera caruia se incadreaza litigiul.