Vrei credit pentru casa? Vezi cat e avansul minim impus de BNR, de la 31 ianuarie - 09 ianuarie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 7 noiembrie 2024 16:16, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Persoanele fizice care vor sa contracteze un credit ipotecar sau imobiliar si au veniturile in lei vor trebui sa achite un avans de minimum 15% din valoarea locuintei cumparate, la creditele in euro, si de cel putin 40% la creditele in dolari, franci elvetieni sau yeni, potrivit noului regulament al Bancii Nationale privind creditarea, care devine aplicabil incepand cu 31 ianuarie. Clientii bancilor care au venituri in valuta si vor sa contracteze un imprumut imobiliar sau ipotecar vor plati un avans minimum de numai 20% din valoarea locuintei. Pe de alta parte, regulamentul prevede ca, la creditele de consum, perioada de creditare poate fi de maximum cinci ani, fata de zece sau chiar 15 ani. Programul Prima Casa nu intra sub incidenta noului regulament, imprumuturile fiind acordate in continuare cu un avans de maximum 5% din valoarea locuintei.