Indicele bursier BET incheie cu plus 0,15% prima saptamana cu 12 companii in componenta - 27 martie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 noiembrie 2024 23:20, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Indicele BET, de referinţă pentru bursa locală, încheie uşor pe plus prima săptămână de când are în alcătuire 12 companii, faţă de 10 anterior, cel mai recent intrate fiind Conpet Ploieşti şi MedLife, şi ajunge la 7.981 de puncte. Spre comparaţie, în săptămâna prece­dentă indicele încheia pe 17 martie cu 10 companii în alcătuire la 7.969 de puncte. Astfel, indicele încheie penultima săptămână din trimestrul al treilea în urcare cu 0,15% faţă de precedenta, perioadă caracterizată de publicarea propunerilor de dividende din profiturile pe 2016. Acţiunile Conpet şi Medlife au intrat în structura indicelui de referinţa începând de luni 20 martie, cu ponderi de 1,54% respectiv 0,92%. Pe parcursul săptămânii trecute, cea mai bună perfomanţă din rândul indicilor bursieri din România a avut-o indicele BET-NG, cel al energiei, de plus 1,15%. La polul opus a fost indicele BET-FI, cel al SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, cu minus 0,5%.