Semnal de alarma. Fondul Suveran de Investitii al Norvegiei a inceput sa vanda din actiunile romanesti - 27 iunie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 noiembrie 2024 09:13, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Norvegienii şi-au înjumătăţit participaţiile la unele companii româneşti listate la bursă.Fondul Suveran de Investiţii al Norvegiei, care investeşte în companii din 77 de ţări, avea la finele anului trecut investiţii în acţiuni româneşti la BVB de aproximativ 96 mil. dolari (410 mil. lei), în scădere cu 29% faţă de anul precedent, potrivit datelor Fondului.Evoluţia negativă a fost determinată de faptul că fondul guvernamental de pensii şi-a înjumătăţit deţinerile la unele companii, precum Transgaz la 1%, Electrica la 0,7%, ceea ce implicit a tras în jos şi valoarea acţiunilor din portofoliu. Însă norvegienii au cumpărat o participaţie de 0,47% la MedLife, companie listată în decembrie 2016, echivalentul a 600.000 de dolari.Fondul Suveran al Norvegiei, care in­vesteşte în 2% din companiile listate în Europa, avea la finele anului trecut 0,3% din bursa românească, calculat la capi­talizarea de atunci. Spre comparaţie, în 2015 fondul deţinea 0,4%.Fondul deţinea acţiuni la 10 companii româneşti, prin­tre care cea mai mare deţinere, de 38 mil. dolari, era la BRD. Norvegienii controlau la finele anului trecut 2% din banca franceză, faţă de 2,5% cât era în decembrie 2015.