Administratorul judiciar al Hidroelectrica: Pierderi de 1,1 miliarde de euro din contractele cu baietii destepti - 17 august 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:51, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Hidroelectrica a avut, in perioada 2006-2012, pierderi de 1,1 miliarde de euro, in urma contractelor paguboase semnate cu "baietii destepti", a declarat administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, care a prezentat motivele pentru care compania de stat a intrat in insolventa.

"Hidroelectrica traverseaza o perioada nu tocmai fasta, ci tranzitorie, si in curand aceasta se va sfarsi, iar toti indicatorii vor cunoaste o evolutie pozitiva", a mentionat Borza, despre insolventa Hidroelectrica, pe care a numit-o "cartea neagra a companiei".

Potrivit acestuia, principalul motiv pentru care compania a ajuns in insolventa este incheierea celor 10 contracte bilaterale.

"In perioada 2006-2012, ele au prejudiciat Hidroelectrica cu 1,1 miliarde de euro. Denuntarea celor sase contracte a fost justa, iar renegocierea celor patru contracte a adus preturi substantial majorate si a adus venituri de 94 de milioane de lei, din plati retroactive, de la inceputul lui 2012", a adaugat Borza.