Ponta: Nu vom accepta nici o oferta pentru Oltchim care duce la dezmembrarea sa - 18 septembrie 2012
Guvernul nu va accepta nici o oferta pentru privatizarea Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) care ar duce la disponibilizarea angajatilor si dezmembrarea combinatului.
"Nu este o situatie fericita, pentru ca, din pacate, dincolo de cei care sunt deja acolo, din celelalte doua oferte: una este exotica, iar celalalta trebuie verificata din punct de vedere al potentialului financiar. Chimcomplex sunt destul de mici fata de cat de mare este Oltchim", a spus premierul Romaniei, Victor Ponta, intr-o conferinta de presa de marti.
El a adaugat ca nu are nimic impotriva cumpararii Oltchim de catre grupul Gazprom, din Rusia, sau de catre Dan Diaconescu, presedintele PP-DD, atat timp cat acesta are banii necesari.
“Dati-mi voie sa cred ca diferentele de resurse financiare si manageriale este mare", a comentat premierul.
Potrivit spuselor sale, daca nici una din oferte nu va fi acceptata, Oltchim va avea o administrare speciala, pe termen scurt. Insa, pe termen lung, singura solutie o reprezinta un investitor strategic.