Mariana Gheorge, (SNP): "Incercam sa evitam socurile. Am ieftinit cu 15 bani dupa scumpirea de 40". - 14 mai 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:58, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Despre preturi la carburanti, cauzele profitului in scadere, discutiile cu Guvernul referitoare la schimbarea sistemului de redevente pentru industria petroliera, intr-un interviu ECONOMICA.NET cu Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. Rezultatele financiare la trei luni arata o diminuare cu 19% a profitului net. Care sunt cauzele? Sunt trei motive. Primul este piata, si anume faptul ca pretul titeiului a scazut cu circa 4%, al doilea, taxa pe constructii speciale, care a lovit in profitabilitate, si, nu in ultimul rand piata de gaze si electricitate si chiar de combustibil, unde cererea a fost mai mica decat cea pe care am avut-o acum un an.Citeste si: Profitul net al Petrom a scazut cu 19% in primul trimestru din 2014Dupa introducerea accizei suplimentare la carburanti, motorina a ajuns la preturi egale sau mai mari cu cele din unele state din Occident. Poate face ceva compania petroliera pentru consumatori, in sensul unor scaderi eventuale ale preturilor la pompa?Facem ceva pentru clienti pentru ca dam un produs de calitate pe care se pot baza in mod constant. Acoperim 34% din piata totala de carburanti. Politica noastra de preturi este obiectiva, si trebuie sa continuam sa o implementam, ca sa nu cream distorsiuni, atat pe piata, cat si pentru consumatori. Politica noastra de preturi este bazata pe cele trei componente foarte clare: preturile internationale, fiscalitate si de competitie, care este locala. Daca nu tinem cont de aceste componente am ajunge la distorsiuni care nu ne vor permite sa generam cash-flow-ul pe care apoi sa il investim. In final, tot ce facem noi este sa acoperim cheluielile si sa investim surplusul. Dupa cum stiti, noi am reinvestit tot profitul operational. In ultimii noua ani am investit 10 miliarde de euro, ca sa asiguram accesul la produse pentru toata lumea, in acest procent de 34-35%.Aveti un mesaj pentru consumatori, care au fost loviti si la 1 ianuarie si la 1 aprilie, de noi taxe, referitor la o predicitibilitate a preturilor? Nu poate sa existe o stabilitate a preturilor, tine de ce se intampla cu preturile internationale. Pe de alta parte, ceea ce as vrea sa spun consumatorilor este ca, da, am crescut preturile atunci cand a crescut fiscalitatea pentru ca a aparut un cost care nu este al nostru, ci este al statului care incaseaza aceasta acciza, dar am scazut apoi preturile, in functie de evolutia cotatiilor. E adevarat, am crescut cu 40 de bani, dar am ieftinit cu 15 bani benzina. Sunt socuri pe moment.Noi incercam sa evitam aceste socuri, dar o anumita volatilitate continua este de asteptat, din cauza situatiei internationale.Ca tot vorbiti de investitii, toata lumea sta cu ochii atintiti pe Marea Neagra. Stiu ca deja se misca platfoma Exxon in Marea Neagra. Cand incepe forajul celei de a doua sonde si, daca rezultatul se va dovedi la fel de promitator ca si primul foraj, veti avea o decizie finala de exploatare a zacamintelor de gaze sau mai e nevoie de noi foraje?In Marea Neagra avem o societate mixta 50%-50%. Tot ce facem noi, impartim cu ExxonMobil. In faza aceasta, Exxon este operatorul, dar in faza de achizitie de date seismice, noi am fost operatorul. Toate deciziile se iau in comun de catre directia de operatiuni. Acum suntem in faza in care am achizitionat o noua platforma care sa inceapa operatiunile in urmatoarele doua trei luni, ca sa foram a doua sonda in Marea Neagra. In functie de interpretarea datelor seismice-anul trecut a facut cea mai mare achizitie de date seismice din sectorul romanesc al Marii Negre - cat si de datele primei sonde forate in 2012, decidem locul in care vom fora a doua sonda. Nu putem sti acum mai mult decat presupunem din aceste date seismice. Bineinteles, suntem incurajati de rezultatele primei sonde, aflata in acelasi bloc, dar, in functie de conformatia zacamantului, poate sa adauge sau sa ne confirme ce am estimat dupa prima sonda. Acum nu putem spune daca este mai promitator sau nu. Primele rezultate vor veni la cateva luni dupa ce vom avea sonda forata.Noi trebuie sa evaluam intreg potentialul acestui zacamant, nu doar printr-o sonda intr-o anumita parte a zacamantului. Pentru asta, vom fora mai multe sonde, in urmatorii doi trei ani, iar pe baza datelor de la ele si a achizitiei de date seismice, vom descoperi potentialul final al zacamantului, din punct de vedere tehnic. In paralel, pregatim dezvoltarea, logistica, si apoi elaboram partea comerciala: vedem care sunt costurile si fiscalitatea, astfel incat in acesti doi-trei ani sa putem avea o decizie finala de investitie. Abia atunci vom incepe faza finala de dezvoltare a zacamantului. Abia apoi putem sa luam aceasta decizie comerciala care, intr-adevar, va costa cateva miliarde bune de euro.Tocmai pentru ca ati spus de nivelul de taxare, as vrea sa va antreb daca ati inceput discutiile cu Guvernul pe marginea noilor redevente. Cum v-ati dori sa fie, si ce spune Guvernul?Am inceput discutiile tehnice cu autoritatile, iar ele se poarta pe cateva paliere. In primul rand, care este specificul piete romanesti de petrol si gaze. Stiti ca la noi sunt doua extreme: fie avem zacaminte batrane, mici si cu o calitate mai joasa, fie teritorii neexplorate pana acum, cum ar fi foraje la mare adancime onshore sau offshore. Ori esti foarte batran si atunci costa mult pentru ca ai productia foarte mica si trebuie sa cheltuiesti mult ca sa scoti cat mai mult din acele zacaminte, ori ai teritorii necunoscute, ca Marea Neagra sau adancimi de peste 4.000 de metri pe uscat. Aceste lucruri trebuie sa fie luate in considerare cand se ia decizia, pentru ca noi nu avem acel segment de piata cu zacaminte deja dezvoltate, cu o continuitate de productie fara sa mai necesite investitii majore. Noi avem segmente foarte costisitoare.Al doilea element tehnic se bazeaza pe sistemele de taxare din petrol si gaze. Ele sunt foarte variante. Orice tara tine seama de situatia pietei si de ceea ce inseamna strategia sa. O tara poate vrea sa reduca dependenta energetica, alta vrea sa devina un campion zonal, alta vrea sa nu depinda de un anumit furnizor. Fiecare tara va alege o structura optima a taxarii, optima pentru ea. Modalitatile de taxare sunt cele cunoscute, fie la nivel de redevente, determinate de volum si pretul taxat, ca la noi, fie pe baza de profit, un anumit procent, fie la nivel de venituri, cum a fost taxarea aceasta suplimentara la noi pentru gaze. Pornind de aici, sunt tot felul de variante: poti permite deduceri pentru o anumita categorie de zacaminte, cele foarte mici, fie pentru anumite companii care investesc in domenii neatractive, etc.Noi avem discutii tehnice cu toate autoritatile implicate ca sa ia o decizie informata, nu doar una emotionala, ci bazata pe o informatie economica si comerciala care sa le conduca la obiectivul pe care il are statul. Or, din declaratiile pe care le-am auzit, statul vrea sa stimuleze investitiile in sectorul energetic, dar si sa-si creasca veniturile la buget. Strategia pe care o intelegem noi este ca vor veni cu propuneri care sa duca la cresterea veniturilor, dar care sa nu reduca din capacitatea de investire a operatorilor mari din aceasta piata.Exista o simuare de calcul pe care ati prezentat-o Guvernului? La o medie grosiera, acum nivelul de redevente este de 7% din productie. Ati spus Guvernului cat va puteti permite sa platiti in plus ca sa puteti sa investiti in continuare acel miliard de euro in fiecare an?Noi luam decizii de investitii si acum, nu putem sa oprim activitatea investitionala avand in vedere incertitudinea cadrului fiscal. Bineinteles ca zacamintele care au un randament al investitiei mai mic nu vor trece in aceasta perioada. Mergem pe acelea care ofera volume mai mari din potentiala dezvoltare. Pe de alta parte, in discutiile cu autoritatile, nu ne permitem sa dam o cifra. Ar fi iresponsabil. Important nu e procentul de redeventa, este tot pachetul de taxare. Pentru noi, important este cashflow-ul care sa ne permita sa investim. Nu o sa avansam o cifra, pana cand nu ni se va propune un pachet, cu tot ce inseamna taxarea pentru noi. In momentul in care avem propunerea, noi facem simulari si vom da o reactie autoritatilor spunand daca ne putem permite sa continuam investitiile sau nu. La acest moment, e important de stiut ca sunt 77 de resurse naturale din Romania, iar 85-90% din ce se colecteaza in total ca redevente vin din petrol si gaze. Credem ca prin dezvoltarea acestei industrii, dam o sansa deosebita Romaniei. Avem sansa sa devenim independenti din punct de vedere al gazului, avem sansa sa crestem gradul de independenta energetica al Romaniei, iar in actualul context international, cred ca aceasta independenta devine mult mai valoroasa pentru orice Guvern. Stiti ca, cu acest miliard pe care il investim noi, si cu restul operatiunilor, noi reprezentam pana la 5% din PIB, direct, indirect si indus. Suntem 4,5%-5% din forta de munca din aceasta tara, tot asa, direct, indirect si indus. Nu mai vorbesc despre bugetul de stat: 10-11% din veniturile bugetului de stat neconsolidat, care inseamna investitii publice. Suntem in continuare cel mai mare investitor: 40% din gazul si combustibilul din aceasta tara vine de la o singura companie, asadar aceste investitii nu sunt importante doar pentru noi, ci pentru continuarea cresterii economiei. Sunt increzatoare ca vom avea un dialog constructiv tocmai datorita acestei imbinari de interes. Relativ la gaze, a apaprut o situatie putin ciudata in piata. Reglementatorul a decis ca pe acest segment de piata semi-reglementat, sa va permita sa vindeti la ce pret vreti, dar fixand un pret minim. Marii consumatori de gaze sunt nemultumiti si sperau sa ii vindeti la acest pret minim si a aparut un blocaj in piata. S-a deblocat situatia si, daca nu va puteti intelege, exista posibilitatea sa va vindeti marfa unde pretul este mai bun, adica afara?In primul rand nu exista un pret minim. Acel pret, de 72 lei MWh era doar pentru nivelul care producatorii sa-l aiba in vedere cand plateau taxa suplimentara. Acesta a fost sensul acelui pret, dar, din pacate el a fost interpretat ca un pret reglementat minim, ceea ce a distorsionat negocierile pe care le aveam cu unii clienti care sunt mari consumatori. Noi ne dorim sa avem clienti, nu e nimeni inconstient sa distruga o relatie comerciala cu clientii pe care si-o doreste pe termen lung. Pe de alta parte insa, aceasta liberalizare a pietei de gaz, este o cerinta a pietei europene. Dupa cum stiti, nu putem sa exportam si nu vom exporta in viitorul apropiat. Dar, in final, pentru ca peste doi-trei ani sa luam decizia referitoare la Marea Neagra, nu ne va ajunge piata locala. Va trebui sa existe si posibilitatea de export, desi prioritatea noastra este piata locala. Cand vom avea surplus, vom exporta. Preturile vor fi determinate de cerere si oferta. Anul trecut, am avut o scadere de 28% la pret la electricitate, asta a fost piata, asta a fost cererea si oferta. Piata regleaza astfel de mecanisme, poate duce la preturi mai mari sau mai mici. In mod sigur acest mecanism va aparea in piata de gaze asa cum este in piata de electricitate. Dupa cum stiti, recent, Mol a cumparat reteaua de benzinarii Agip, Eni a plecat din Romania. E bine sau e rau, si pentru Petrom si pentru piata?Eu cred ca suntem pe o piata libera. Daca a plecat Agip si a crescut Mol, 60 de statii noi au aparut in ultimul an, de la Gazprom sau Socar. Asa se intampla intr-o piata competitiva. Unii se consolideaza, altii pleaca, pentru ca sunt si elementele strategice ale unei companii. Toate elementele de continua optimizare a unui business se manifesta si la marile companii, cum se manifesta si la noi. De foarte multe ori am fost intrebata de ce continuam aceasta optimizare cand avem rezultate financiare bune. Pentru ca piata este foarte dinamica. Toate aceste miscari sunt in folosul consumatorului.