CONSIDERATII DESPRE Starea si evolutia sistemului bancar De Conf. Univ. Dr. Dragos Huru - 12 august 2016

Titlul nu suna bine! E un fel de lozincă ideologică care asumă deja un verdict ştiut de pornirea ideologică. In urma lui ar trebui să ne aşteptăm să regăsim informaţii care nu pot fi în mod natural suficient de amănunţite cât să fie interesante fiind limitate de secretul de afaceri, secret pe care orice companie, fie ea şi de tip bancar, le protejează deoarece denotă modul şi succesul de aplicare al strategiilor adoptate de către companie, iar informaţiile amănunţite legate de performanţa bancară interesează strict consiliul de administraţie şi acţionariatul băncii. în schimb, dacă o să ne oprim asupra unei analize generale a pieţei bancare în contextul general economic românesc şi o să îmi permit o predicţie a modului în care băncile vor începe să îşi facă afacerile, probabil că articolul nu va pierde timpul cititorului. Acesta poate regăsi o poziţie relativă în care se defineşte comportamentul strategic al băncilor ca o asumare de iniţiative ce ţine cont de estimarea acţiunilor celorlalţi dar în primul rând trebuie realizată încercarea de răspuns la înţelegere a unui comportament competitiv atât al băncilor între ele ca actori economici, dar şi al tuturor celorlaţi agenţi economici care realizează că de foarte mult timp nu se mai trăieşte în perioada schimburilor directe sau al circulaţiei bazată pe simboluri de active qvasimonetare ce pot juca rolul de bani cu costuri imense de gestiune. într-o perspectivă istorică putem să observăm ca aceasta este greşeala aproape generică a sistemelor politice dictatoriale, încearcă să dezvolte controlul, sub forme variate, asupra sistemelor financiare cu dorinţa subliminală de a dezvolta controlul asupra economiilor şi din teama primei sancţiuni economice pentru o proastă guvernare, inflaţia de necontrolat. în schimb, banii, funcţionează, prin dobânzi şi gradul de restricţie al accesului la disponibilităţi (clauzele nonmonetare ale contractelor de transfer şi creditare), şi se strâng sub forma volumului de capitalizare a sistemelor financiare dintr-o ţară în măsura predictibilităţii sistemelor de economie nonmonetare cărora li se adresează. în aceste condiţii sistemul bancar românesc trebuie înţeles ca stare şi evoluţie, pentru a analiza şi previziona, ca un sistem care se deschide brusc şi este supus unor şocuri naţionale şi internaţionale foarte rapide. Este un sistem care care vine să finanţeze dezvoltarea şi, probabil, că ia într-un fel locul sistemului de finanţare centralizat prin bugetul statului, de aceea evoluează de la un sistem de decontare între agenţii economici către un sistem în care lichiditatea 'bălteşte', deoarece gradul de predictibilitate al economiei româneşti este unul foarte scăzut. Sensibilitatea investiţiilor la modificări ale ratelor dobânzilor este foarte scăzută, indiferent de plăcerea de a te regăsi în termenii teoriei keynes-iene şi atunci nu trebuie să ne mire apetenţa sistemului bancar de a credita cu predilecţiei afacerile cu ipoteză de risc dintre cele mai mici. Finanţarea achiziţiilor de locuinţe noi şi mai puţin a creditelor cu garanţii imobiliare în care banii să fie folosiţi pentru variate destinaţii spre exemplu e un răspuns de conservare a ratei de solvabilitate prin conservarea capitalizării la nivel de instituţie bancară în condiţiile lipsei de predictibilitate care blochează dezvoltarea economiei româneşti prin fructificarea variatelor destinaţii endogene de dezvoltare. în aceeaşi măsură, natura locală de construcţie a sistemului este dată de adaptarea la evoluţiile internaţionale marcate de tendinţe puternice de concentrare a capitalurilor bancare prin care băncile tind să devină tot mai mari şi să pară, ca localizare, că aparţin de economii cât mai dezvoltate (analizând primele 15 bănci, ca volum de capitalizare, repartiţia arată că 6 aparţin de SUA, 2 Canadei, 4 Chinei, iar câte una aparţine de Marea Britanie, Austria şi Australia). Cât de mult contează această dispunere pentru economia reală a fiecărei ţări, e greu de estimat deoarece informaţiile sunt foarte greu de interpretat în condiţiile exploziei creaţiei de instrumente financiare derivate, rămânând observaţia cum că marile bănci tind să aparţină de polii comerţului internaţional, deci nimic nou în istorie, rămânem în aceleaşi condiţii în care cavalerii templieri şi-au construit sistemul financiar indiferent cât de mult am încerca să crăm alte aparenţe prin derivative şi politici monetare inspirate. Internaţionalizarea sistemelor economice, globalizarea, reducerea costurilor de transformare monetară, a costurilor de gestiune a unor politici monetare naţionale devenite unice sau măcar puternic convergente, a costurilor birocratice date de lucrul cu administraţii naţionale diferite face ca prezenţe de tip naţional în peisajul unor sisteme economice să fie din ce în ce mai costisitoare în condiţiile în care acestea nu au existat înaintea tendinţelor puternice de globalizare. Aici manifestări de tip brexit nu pot fi decât stupide şi atât de costisitoare cât pot conduce la faliment naţional sub forma unor crize puternice. Capitalurile naţionale pot juca un rol puternic de coordonare strategică în stabilirea unui echilibru mai înalt caracterizat de specific naţional, un comportament cu rol de trişor al unei concurenţe de oligopol nu poate conduce decât la plăţi difuze efectuate de către întregul sistem de economie printr-o mişcare confimată de tip centripet pentru competitivitatea economică a companiilor din respectivul stat naţional ce poate deveni unul periferic în dorinţa de atingere a unui nivel de trei cât mai înalt. De asemenea, finanţarea consumului de bunuri de folosinţă îndelungată în condiţiile lipsei unor garanţii calculabile prin creditul 'cu buletinul", devenit celebru date fiind poziţiile de rol negativ în fenomenul de creştere economică de la noi, pare a fi o adaptare a practicii de creditare iraţională în domeniul imobiliar care a determinat marea criză a derivativelor. Mie îmi pare o semantică comună în ambele cazuri cu o diferenţă de adaptare la obişnuinţele şi intenţiile de consum naţionale. în ambele cazuri se închid agenţii bancare: în SUA băncile mici au fost cumpărate de băncile mai mari într-un ritm accelerat, la noi băncile îşi restrâng numărul de filiale; pentru aceste procese,în piaţă,contează mai puţin dacă structura acţionariatului care formează capitalul operat prin bănci se modifică sau nu. Până la urmă, deci, băncile caută ce au căutat întotdeauna cei care au împrmutat bani indiferent de formula de rafinament a fenomenului: caută să finanţeze nevoia de trai mai bun a oamenilor, căci doar de acolo pot să îşi construiască o afacere cu un cât mai bun proces de gestiune, de hedging, care să temporizeze cât mai bine riscul de modificare adversă a valorii iniţiativelor finanţate. Pentru a realiza o predicţie de evoluţie pentru sistemul bancar din România, pe lângă ipotezele de dezvoltare post dictatorială care pot fi verificate istoric indiferent de naţiune, pe lângă acelea de contagiune şi similitudine internaţională în esenţă, prezumţiilor mai mult teoretice de mai sus trebuie să le adăugăm condiţiile sociale actuale. Creşterea riscurilor date de o adaptare a lumii la globalizare manifestate în moduri ciudate şi chiar dure, de tipul terorismului, obligă sistemul bancar la o transformare care să le apropie de funcţionarea fondurilor de investiţii care au sistem mult mai bun de gestiune a riscului fiind concepute ca model diferit de business; modelul instituţiilor financiare nonbancare poate fi un model de început pentru un nou model al marilor bănci de astăzi. Astfel, băncile îşi pot asuma gestiunea orientării banilor către investiţii directe, de capital, pe care să le poată gestiona mult mai bine; în aceste condiţii, deşi cu costuri de adaptare, băncile care operează pe piaţa românească, la fel probabil şi în plan internaţional, vor putea miza pe oportunităţi, de creştere a profitabilităţii şi dimensiunii pe măsura creşterii predictibilităţii din mediul de afaceri de pe pieţele naţionale, şi vor ajunge, astfel, la a finanţa dezvoltarea economiei româneşti. Creşterea economisirii ca furnizor de lichiditate formează ipotezele de fundamentare a procesului. Riscurile care provin dinspre funcţionarea economiei româneşti, riscuri de natură macroeconomică, vor decide dacă fenomenul prin care băncile vor miza pentru profituri prin finanţarea afacerilor din România se vor manifesta concomitent cu tendinţele de creştere a capacităţii de hedging sau vor veni, ca mai mereu, ca un efect de contagiune internaţională întârziat.