Emisiunea de titluri de stat pentru populatie va fi prezentata miercuri. Subscrierea demareaza in perioada urmatoare - 03 iunie 2015

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:11, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Emisiunea de titluri de stat dedicate populatiei va fi prezentata, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, iar subscrierea pentru aceasta emisiune va demara in perioada imediat urmatoare, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori Bucuresti. Ministerul Finantelor nu a mai emis titluri de stat pentru populatie din anul 2005, cand au folosit rata inflatiei ca referinta pentru randament, la care s-a adaugat o marja fixa. La inceputul lunii mai a acestui an, directorul Trezoreriei, Stefan Nanu, a anuntat ca Finantele ar putea lansa, in prima jumatate a anului, o emisiune de titluri de stat pentru populatie, cu o maturitate intre 1 si 3 ani, iar denominarea va fi mai mica decat pe interbancar, de 1.000 de lei titlul.Ministerul Finantelor nu a mai emis titluri de stat pentru populatie din anul 2005.Pe de alta parte, un raport recent al Curtii de Conturi recomanda Ministerului Finantelor sa emita titluri de stat adresate populatiei, in scopul largirii bazei de investitori, sustinerii pietei titlurilor de stat si promovarii comportamentului de economisire pe termen lung.La conferinta de miercuri vor participa ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, secretarul de stat din MFP, Enache Jiru, directorul Trezoreriei, Stefan Nanu, presedintele Consiliului de Administratie al BVB, Lucian Anghel, si directorul general al Bursei de la Bucuresti, Ludwik Sobolewski.Vor fi prezenti, de asemenea, reprezentantii sindicatului de intermediere al ofertei, format din BCR, BRD-Groupe Societe Generale si Raiffeisen Bank Romania, scrie Agerpres.