Bursa: Tranzactii cu actiuni BRD si (TGN) in doua saptamani din decembrie cat in toata luna noiembrie - 16 decembrie 2016
Ultimele tranzacţii din toamnă au adus un plus de dinamism pe bursa de la Bucureşti, după ce în timpul verii bursa a fost mai mult amorţită. Pe parcursul întregului an s-au realizat 622.300 de tranzacţii la BVB, adică un volum de 10,78 miliarde acţiuni, cu doar două săptămâni rămase până la final de an. Valoarea tranzacţională este în prezent de 8,77 miliarde lei. În luna octombrie, volumul s-a situat la 4,14 miliarde acţiuni, aproximativ 40% din volumul actual, susţinut în principal de oferta de vânzarea a unei participaţii de 6,4% din OMV Petrom din partea Fondului Proprietatea (FP), echivalentul unui pachet de 3,6 miliarde de acţiuni. Astfel, valoarea tranzacţională a lunii octombrie s-a ridicat la 1,428 miliarde lei. Luna noiembrie a fost marcată de 42.534 de tranzacţii, cu o valoare cumulată de 691,69 milioane lei, rezultând un volum de 598,6 milioane de acţiuni, al şaselea din acest an. Primele două săpămâni au adus un volum de 349 milioane lei, mai mare decât volumul unor luni precum iulie şi august. Valoarea tranzacţională cu acţiuni BRD, a doua bancă din sistemul românesc după activele administrate, s-a dublat în luna noiembrie, ajungând la 34 milioane lei, faţă de 15 milioane lei în noiembrie. Mai mult, în prima jumătate a lunii decembrie s-au schimbat titluri BRD în valoare de 37 milioane lei. Pe de altă parte, valoarea tranzacţională a Electrica (EL) a scăzut de la 56,8 milioane lei în octombrie până la 18,8 milioane lei în noiembrie. în decembrie, valoarea tranzacţională cu acţiuni ale distribuitorului de electricitate a fost de 8,2 milioane lei.