Concluziile sesiunilor de consultare dedicate Investitiilor si Pietei de capital din cadrul proiectului 'Romania Competitiva' - 21 septembrie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:17, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Joi, 15 septembrie, au avut loc la Casa Academiei Române două sesiuni de consultare dedicate pilonului capital din cei trei factori cu impact asupra PIB-ului potențial, in cadrul proiectului 'România Competitivă'. Sesiunile au fost dedicate Investițiilor directe și Pieței de capital. Din partea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, gazdele au fost Secretarii de Stat Manuel Costescu și Claudiu Vrînceanu pentru sesiunea dedicată investițiilor și Secretar de Stat Sorana Baciu pentru sesiunea dedicată pieței de capital. În ceea ce privește stimularea investițiilor, dezbaterea s-a concentrat în jurul următoarelor obiective: 1. Simplificarea procedurilor de autorizare în diferite domenii cum ar fi acordarea autorizațiilor de mediu, simplificarea modului de acordare a vizelor pentru cetățenii non-EU, facilitarea mobilității forței de muncă atât pentru expați, cât și pentru specialiști internaționali necesari; 2. Accelerarea eficientizării acordării ajutorului de stat și îmbunătățirea criteriilor de alocare a acestuia prin măsuri pentru scurtarea timpului de analiză de la înmânarea aplicației la decizia finală de acordare a ajutorului de stat, în special în cazul răspunsurilor la întrebările lămuritoare; 3. Îmbunătățirea relației dintre autoritățile publice și investitori prin crearea cadrului legal la nivelul autorităților publice locale în vederea îmbunătățirii serviciilor de aftercare oferite investitorilor existenți, promovarea susținută a parcurilor industriale și sprijinirea formării unor clustere industriale între companii din același sector de activitate; Participanții la masa discuțiilor au pus accent și pe: 4. modalități de măsurare a valorii investițiilor și importanța menținerii investitorilor în țară; 5. demararea de investiții în care sunt folosite produse inovative românești; 6. nevoia de predictibilitate a legislației pentru demararea unei investiții; 7. debirocratizare, măsuri fiscale și reglementări care să faciliteze dezvoltarea companiilor, consens pentru o dezvoltare economică sustenabilă; 8. folosirea instrumentelor de parteneriat public privat ca modalitate de atragere a investițiilor; dezvoltarea unei noi scheme multianuale de ajutor de stat pentru IMM-uri; 9. dezvoltarea programelor naționale de succes pentru IMM-uri prin utilizarea fondurilor europene; 10. posibilități de utilizare a ajutorului de stat pentru refacerea lanțului valoric și realizarea unor produse cu valoare adăugată mare; Pentru tema Piața de capital, prinicipalele obiective discutate au fost: -Simplificarea procedurilor de înregistrare fiscală pentru investitorii străini care sunt interesați de tranzacționarea pe piața de capital românească prin măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii necesare la ANAF și a cadrului de reglementare incident pentru înregistarea fiscală a investitorilor nerezidenți, adoptarea unor măsuri fiscale care să crească gradul de atractivitate a pieței românești; -Dezvoltarea și implementarea unui program de educare și conștientizare pentru companiile cu capital românesc privind finanțarea pe piața de capital, precum și a beneficiilor adoptării standardelor de guvernanță corporativă prin posibilitatea înființării unei entități care să funcționeze ca pool de expertiză pentru pregătirea procesului de listare și de monitorizare a performanțelor companiilor ale căror acțiuni au fost admise la tranzacționare, roadshow-uri ale BVB în teritoriu, susținerea măsurilor fiscale de stimulare a investițiilor pe termen lung și a finanțării companiilor prin piața de capital; -Accelerarea listării întreprinderilor de stat la BVB prin derularea de oferte publice prin măsuri pentru listarea unor noi companii prin piața de capital, până în 2020, oferte secundare de acțiuni ale unor companii listate, introducerea principiilor de guvernanță corporativă în cadrul companiilor de stat în vederea creșterii transparenței decizionale, a profesionalismului actului managerial și, implicit, a atractivității investitorilor în cazul listărilor, crearea Programului de Acționariat al Cetățenilor. Participanții la masa discuțiilor au pus accent și pe: -Ajustarea prezenței statului în piața de capital în limitele directivelor europene; -Posibilitatea de a concentra participațiile statului in cadrul unei singure entități; -Reactivarea comisiei inter-ministeriale pentru privatizări; -Crearea unui fond suveran sau de dezvoltare; -Importanța educației financiare si culturii financiare in institutiile publice, autoritati, companii si in randul populatiei, in general; -Importanta accelerării procesului de listare al companiilor de stat și acordarea sprijinului necesar prin instrumente specifice; -Stimularea investițiilor pe termen lung prin stimulente care să se aplice investițiilor pe termen mai lung de un an; -Reevaluarea cadrului legslativ (Legea 31) cu privire la emiterea obligațiunilor corporative, creșterea capacității de asociere și emitere de dividende parțiale, drepturile acționarilor etc. Resursele bugetare necesare pentru implementarea măsurilor propuse de inițiatorii României Competitive pentru domeniul Atragerea de investiții directe sunt detaliate în cadrul documentului dedicat care poate fi accesat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. În urma consultării de astăzi, participanții au la dispoziție patru zile să trimită Ministerului Economiei (pe adresa consultare.romaniacompetitiva@economie.gov.ro) observațiile lor punctuale sau idei de măsuri suplimentare, ținând cont de trei aspecte: 1. Impactul asupra creșterii PIB-ului potențial, prin intermediul capitalului, forței de muncă sau al productivității; 2. Bugetarea corespunzătoare; 3. Neutralitatea din punct de vedere politico-ideologic. La masa dezbaterilor s-au reunit reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Bursei de Valori București, Autorității pentru Supraveghere Financiară, asociațiilor oamenilor de afaceri, ai mediului diplomatic și bancar, ai asociațiilor profesionale din diverse domenii, Academiei Române, Băncii Naționale a României, ai sectorului academic și non-guvernamental. Următoarea sesiune de consultare cu tema Cercetare, Dezvoltare și Inovare va avea loc luni, 19.09.2016, în intervalul 09:30 — 12:30. Accesul la sesiunile de consultare se face doar pe bază de invitație. Presa nu are acces la consultări. Fiecare sesiune va fi urmată de un comunicat de presă cu principalele teme abordate și de declarații de presă ale participanților. Principiile după care se desfășoară cele 16 consultări sunt transparența (printr-o comunicare constantă asupra progresului și rezultatelor) și reprezentativitatea (printr-o participare specifică pentru sectoarele vizate de domeniul strategic aflat în dezbatere). 'România competitivă' are schițate liniile de acțiune pentru următorii patru ani, linii care pot primi acum, în urma consultărilor cu specialiștii din fiecare domeniu, parteneri sociali, partide politice, organizații civice, elementele de valoare adaugată și consensul de care au nevoie din partea tuturor actorilor implicați în procesul de dezbatere, pentru a putea fi implementate cât mai curând posibil. Proiectul 'România competitivă' este un proiect în lucru, care alături de propunerile reprezentaților Guvernului, ai Băncii Naționale a României și ai Academiei Române, așteaptă contribuțiile de specialitate ale celor care pot participa la dezvoltarea și completarea liniilor de acțiune deja identificate. Biroul de Presă al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.