In lipsa de proiecte de investitii, (EL) a finantat bancile si statul cu 2 mld. lei. Pentru 2015, compania a raportat un profit de 283 mld. lei, la venituri de 383 mil. lei - 17 februarie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:19, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Compania dispunea de numerar si depozite bancare de 2,18 miliarde lei la finalul anului trecut, in crestere cu 3,3% fata de anul precedent. Raportat la capitalizarea bursiera a companiei, lichiditatile reprezinta 55%. Mare parte a numerarului din conturi provine din oferta publica de actiuni derulata de Electrica in vara anului trecut prin care compania a strans 1,9 miliarde de lei de la investitorii de pe bursele din Bucuresti si de la Londra. Din suma totala de 2,18 miliarde de lei, numerarul si echivalentele reprezentau circa 13% la 31 decembrie 2015, in timp ce diferenta de 1,9 miliarde de lei era plasata in depozite bancare, certificate de trezorerie si obli­gatiuni guvernamentale, potrivit rezultatelor financiare preliminare individuale pe 2015 publicate de com­panie pe bursa. Spre comparatie, la finalul anului 2014, numerarul si depozitele detineau ponderi egale, fiecare in valoare de peste un miliard de lei. Compania a inregistrat in 2015 un profit net de 283,9 milioane de lei, mai mare cu 5% fata de cel din 2014, potrivit situatiilor individuale ce nu contin rezultatele inregistrate de filialele de furnizare si distributiei a energiei electrice Transilvania Nord, Transilvania Sud si Muntenia Nord. Veniturile Electrica SA au insumat anul trecut la 383,7 milioane de lei, in crestere cu 57% fata de cele raportate in anul 2014 (244,5 milioane de lei). De la filiale, Electrica SA a incasat venituri financiare nete de 372,7 milioane de lei, in crestere cu 30%, alimentate in principal de dividendele pe 2014 incasate de la filiale. Cresterea veniturilor financiare a amortizat majorarea pierderilor operationale, de la 10,8 milioane de lei la 88,9 milioane de lei.