Ministerul Economiei a incasat dividende de 300 mil. lei, de opt ori peste anul trecut - 18 noiembrie 2015

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:21, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Ministerul Economiei a incasat in acest an dividende de 300,8 mil. lei (68,3 mil. euro), de aproape opt ori mai mult comparativ cu nivelul de 38,5 mil. lei din 2014, spun reprezentantii institutiei conduse pana ieri de Mihai Tudose. Totodata, in prima jumatate a acestui an companiile aflate in portofoliul Ministerului Economiei au inre­gistrat o crestere de peste 12 ori a volumului investitiilor, de peste opt ori a veniturilor totale si a cifrei de afaceri, precum si un avans de patru ori al cheltuielilor. Sub umbrela Ministerului Economiei stau transportatorii de energie Transelectrica (TEL) si gaze Transgaz (TGN), constructorul de elicoptere IAR (IARV), dar si combinatul chimic Oltchim (OLT), desi acesta din urma nu a platit dividende, fiind in insolventa. Companiile de stat din Romania au avut anul trecut o cifra de afaceri cumulata de 62 miliarde de lei, cel mai mare aport revenind societatilor din domeniul energetic. Pe de alta parte, platile restante totale ale companiilor de stat au ajuns anul trecut la aproxi­mativ 25 mld. lei, depasind 40% din cifra de afaceri, in timp ce la firmele private arieratele au fost in ultimii ani sub 10% din cifra de afaceri. Tudose a fost inlocuit la conducerea Ministerului Economiei de Costin Borc, director general al CRH, grupul care a preluat operatiunile locale ale producatorului de ciment Lafarge.