Ce strategie de investitii este mai buna la actiunile (OLT): cumperi cu gandul la privatizare sau vinzi de teama unui esec? - 01 octombrie 2015

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:22, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Revenirea la tranzactionare a actiunilor Oltchim readuce in lumina reflectoarelor o companie care a stat in umbra aproape trei ani. Actiunile Oltchim (OLT) au revenit ieri la tranzac­tionare dupa doi ani si opt luni de suspendare. Combinatul este in continuare in insolventa insa cum planul de reorganizare, acceptat de creditori si confirmat de instanta, a devenit definitiv saptamana trecuta, Bursa de Valori Bucuresti a permis rein­­trarea actiunilor OLT in ringul bursier. Cu o capitalizare de peste 100 milioane de lei, Oltchim a devenit astfel singura companie in insolventa tranzactionata pe piata principala a bursei. Cum nici fondurile de pensii private si nici fondurile mutuale nu au voie sa investeasca in companii insolvente, cel mai probabil actiunile Oltchim vor atrage interesul micilor investitori si al fondurilor inchise de investitii cu apetit pentru risc. Free float-ul companiei, adica actiunile disponibile la tranzactionare, este de 12,8% din capital. Statul, prin Ministerul Economiei, detine pachetul de control de 54%, iar grupul german PCC are aproape o treime din actiuni.