Madalin Rosu, membru in boardul Omniasig, si-a lansat cartea 'Daunele in asigurarile auto' - 22 martie 2019

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:29, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Mădălin Roşu, membru în boardul Omniasig, şi-a lansat cartea 'Daunele în asigurările auto' Mădălin Roşu, preşedinte al Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR) şi membru în boardul Omniasig, şi-a lansat marţi cartea 'Daunele în asigurările auto', care se vrea a fi un manual, un ghid pentru specialiştii din domeniu. 'Daunele în asigurările auto' este primul proiect al lui Mădălin Roşu, un executiv cu peste 20 de ani de experienţă în asigurări şi în managementul daunelor auto. 'Cartea este mai mult un manual, un ghid pentru noi toţi, şi clientul o poate citi destul de uşor. Şi cel mai interesant este că, în final, este despre oameni. Nu cred în roboţi, deşi încep uşor-usor să intre în activitate. Am stat de multe ori şi am analizat activitatea colegilor din daune, KPIurile lor, ascensiunile, provocările, eşecurile şi modul în care au interacţionat cu ceilalţi. Am reuşit să concluzionez că inspectorul de daună nu este un simplu inginer, ci este un complex, o structură unică, pentru că el trebuie să integreze cunoştiinţe din mai multe domenii, să aibă o carismă anume, şi în final, să inspire încredere şi profesionalism. (...) Acest mic volum de daune în asigurări este o carte scrisă în cea mai tulbure perioadă din istoria asigurărilor din România. îmi doresc să fie primul volum din ceea ce va urma şi anume descrierea activităţii de daune pe aproape fiecare ramură importantă din activitatea unei companii de asigurare', a spus Mădălin Roşu. La evenimentul de lansare au participat Leonardo Badea, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF responsabil de piaţa asigurărilor, dar şi reprezentanţi ai companiilor de asigurări şi ai brokerilor. 'Pentru piaţa asigurărilor din Romania o lucrare precum ŤDaunele în asigurările autoť reprezintă un demers necesar menit să acopere golul existent în literatura de specialitate. Mădălin Roşu reuşeşte cu succes să ofere o perspectivă noua asupra domeniului, una care evidenţiază importanţa laturii umane în procesul de constatare, evaluare şi lichidare a daunelor auto şi rolul educaţiei multidisciplinare'. a spus Leonardo Badea, preşedintele ASF. Cartea 'Daunele în asigurările auto' a fost publicată la editura Tandem Media. Anelis Batiu