Americanii de la (FP) vand 2,6% din (SNP) pentru 425 mil. lei si intra astfel sub 10% detinere - 20 septembrie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:42, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Fondul Proprietatea (FP), al doilea cel mai lichid emitent de la BVB, a anunţat ieri seară pe bursă vânzarea unui număr „plecând de la“ 1,45 mi­liarde de acţiuni pe care le deţine la OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată, proces de plasament ce va fi demerat imediat. La un preţ de tranzacţionare de 0,29 lei la şedinţa de ieri rezultă o tranzacţie de circa 424 mil. lei. Fondul are la Petrom şapte miliarde de acţiuni, adică 12,56%, de unde rezultă că va vinde o cincime din această deţinere şi va intra astfel sub pragul de 10% din compania petrolieră.