Actiunile (SNP) au scazut cu 3,18% de la anuntul (FP) ca instraineaza 2,56% din companie - 22 septembrie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:49, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 3,18% de la anunţul Fondului Proprietatea că înstrăinează 2,56% din companie Dan Grigore Ivan CAPITALIZAREA bursieră a OMV Petrom (SNP), cel mai valoros emitent local de pe piaţa de capital de la Bucureşti, a ajuns la 16,03 miliarde lei (3,48 miliarde euro), după două şedinţe de tranzacţionare de la anunţul Fondului Proprietatea că intenţionează să vândă un pachet de acţiuni ce reprezintă 2,56% din capitalul social al Petrom.Astfel, valoarea de piaţă a companiei petroliere este cu 540 milioane lei mai mică decât acum două zile.Fondul Proprieatea a anunţat ieri că preţul tranzacţiei pentru întreg pachetul va fi de 400 milioane lei (97 milioane euro), echivalentul a 0,2750 lei per titlu.De la începutul acestui an, acţiunile OMV Petrom s-au apreciat cu 8%, cu şase puncte procentuale sub referinţa bursei bucureştene, pe fondul unor tranzacţii de peste 500 milioane lei.Miercuri s-au înregistrat tranzacţii cu acţiuni SNP în valoare de 11,7 milioane lei, ce au condus la o scădere de 2,4% a valorii de piaţă, în vreme ce ieri deprecierea a fost de 0,88%, pe fondul unui rulaj cu titluri OMV Petrom de peste 8 milioane lei.Fondul Proprietatea a vândut în octombrie 2016 un pachet reprezentând 6,4% din capitalul social al OMV Petrom, pentru aproximativ 760 milioane lei, la un preţ per acţiune de 0,21 lei pentru tranşa investitorilor instituţionali, reprezentând cea mai mare parte a tranzacţiei. Cotaţia unei acţiuni OMV s-a apreciat cu 34,5% faţă de preţul tranzacţiei din toamnă.Este a treia vânzare importantă de acţiuni OMV Petrom pe care o întreprinde Fondul Proprietatea (FP), după cea din mai 2013 (1,1%) şi octombrie 2016 (6,4%).