Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia vrea sa rascumpere actiuni proprii de maximum 6,4 mil. lei - 15 octombrie 2020

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:51, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Acţionarii Farmaceutica Remedia (simbol bursier RMAH), companie specializată în distribuţie, vânzări integrate şi promovare medicală pentru produsele farmaceutice, au aprobat miercuri derularea unei oferte publice de răscumpărare a unui număr maxim de 10,6 milioane de acţiuni, reprezentând 10% din capitalul social al societăţii, care ar urma să fie anulate pentru reducerea capitalului social. Preţul care urmează a fi stabilit nu poate fi mai mic de 0,5 lei pe acţiune şi mai mare de 0,6 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă că valoarea totală a programului s-ar putea ridica la maximum 6,4 milioane de lei, potrivit calculelor realizate de ZF.