Concertarea controlata de (SIF1) a depasit detinerea de 33% din (SIF5) - legea obliga la oferta de preluare - 07 octombrie 2020

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:52, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Concertarea controlată de SIF Banat-Criaşana (SIF1) a depăşit deţinerea de 33% din drepturile de vor ale SIF Oltenia (SIF5), fapt ce naşte obligaţia efectuării ofertei publice de preluare a SIF5, conform prevederilor legale în vigoare, se arată într-o analiză care circulă prin piaţă. Grupul indicat, despre care analiza prezumă că acţionează în mod concertat în legătură cu SIF Oltenia (SIF5) deţinea în mod direct şi indirect, la 30 septembrie 2020, data de referinţă pentru AGOA societăţii din Craiova din 12 octombrie, 165,98 milioane de acţiuni SIF5, reprezentând circa 31,79% din capitalul SIF-ului, respectiv 33,19% din capitalul cu drept de vot. Conform analizei, este vorba despre SIF Banat-Crişana, SIF Muntenia (SIF4), Radu Răzvan Străuţ, Fondul Închis de Investiţii Active Plus, FIA Certinvest Acţiuni, FDI Certinvest XT Index, FDI Certinvest BET-FI Index, Fondul Închis de Investiţii STAR Value, FII Multicapital Invest, FDI Star Focus, FDI Star Next, Fondul Închis de Investiţii Optim Invest, FII BET-FI Index Invest, FDI Prosper Invest, FIA Romania Strategy Fund AA/Vaduz, FII Smart Money, FDI Fix Invest, FII Fortuna Clasic, FII Fortuna Gold şi Opus - Chartered Issuances SA/AA Luxembourg. Grupul de acţionari este considerat că se află sub controlul comun al SIF1 şi SIF4 în condiţiile în care, cele două societăţi au deţineri importante, în unele cazuri majoritare sau chiar de 100%, la cele mai multe din fondurile enumerate, reiese din analiză, iar SIF Banat-Crişana deţine 99,98% din SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia. De pildă, la data de 30 iunie, SIF1 şi SIF4 deţineau 100% din unităţile de fond ale FIA Romania Strategy Fund, entitate care la data de referinţă pentru adunarea acţionarilor SIF Oltenia din 12 octombrie avea 4,02% din capitalul societăţii din Craiova, conform analizei care ia în calcul şi cazurile care urmează. Fondul Închis de Investiţii Active Plus, administrat de SAI Swiss Capital, era deţinut în proporţie de 97,22% de cele două SIF-uri, la jumătatea acestui an, iar la data de 30 septembrie avea 5,24% din SIF Oltenia. FIA Certinvest Acţiuni, fond administrat de SAI Certinvest şi care la data de referinţă pentru adunarea acţionarilor SIF5 din 12 octombrie avea 5,5% din capitalul socităţii din Craiova, era deţinut în proporţie de 76,39% de cele două SIF-uri. În plus, alte două fonduri administrate de Certinvest aveau acţiuni SIF5. În cazul Fondului Închis de Investiţii Star Value, administrat de SAI Star Asset Management, SIF1 şi SIF4 deţineau cumulat 49,39% din unităţile de fond, vehiculul având, la data de referinţă pentru AGA SIF Oltenia, 0,63% din capitalul SIF5. De asemenea, alte trei fonduri administrate de SAI Star Asset Management la care cele două SIF-uri au deţineri în diferite proporţii aveau acţiuni SIF5, la 12 octombrie 2020. În analiză se arată că, in conformitate cu Legea 24/2107, deţinerea de 33% din drepturile de vot naşte, conform art. 37., obligaţia efectuării ofertei publice de preluare. Norma are un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga prin voinţa adunării generale a emitenţilor. De altfel, raţiunea acestei dispoziţii vizează ocrotirea unui interes public, respectiv acela ca orice investitor din piaţa reglementată în cadrul căreia este admis la tranzacţionare emitentul respectiv să cunoască indentitatea persoanelor care au deţineri importante din drepturile de vot ale emitentului şi deţin, astfel, puterea de a influenţa decisiv adoptarea unor hotărâri în AGA, se arată în analiză. De asemenea, se punctează că, potrivit art. 9, alin. (2), din Directiva Transparenţei 2004/109/CE, statul membru de origine al emitentului ia măsuri astfel încât deţinătorii de acţiuni să fie obligaţi să notifice emitentului procentul de drepturi de vot, în cazul în care acesta atinge pragurile legale sau sunt inferioare sau superioare acestora, ca urmare a unor evenimente prin care se modifică repartizarea drepturilor de vot, pe baza informaţiilor transmise de emitent, cu privire la numărul total al drepturilor de vot. În data de 12 octombrie, va avea loc adunarea acţionarilor SIF Oltenia, ce a fost convocată la solicitarea SIF1&SIF4 şi a SAI Certinvest, unde sunt trecute pe ordinea de zi anularea hotărârilor celor două adunări paralele de la Craiova ce au avut loc în data de 28 aprilie 2020, aprobarea situaţiilor financiare aferente anului trecut şi repartizarea pe destinaţii a profitului (legalitatea acestor trei propuneri este controversată), şi atragerea răspunderii administratorilor urmată de constatatea încetării mandatului acestora.