Seful (TBM) a castigat 1 mil. lei din dividende. Compania a dublat banii investitorilor in 2017 - 02 august 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:54, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Şeful Turbomecanica a câştigat 1 mil. lei din dividende. Compania a dublat banii investitorilor în 2017 TURBOMECANICA (TBM), unic producător de motoare cu turbină de gaze şi ansamble mecanice pentru aeronave, a dublat banii investitorilor de la începutul acestui an, pe fondul rezultatelor financiare pozitive. Compania a încheiat mai multe contracte cu statul în această perioadă de timp pentru modernizarea elicopterelor.Radu Viehman, preşedintele executiv al Turbomecanica, deţine 25% din companie, adică îi revine un pachet de 95,6 milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă că din dividendele din profitul pe 2016 el a încasat circa un milion de lei, potrivit calculelor ZF. Turbomecanica a plătit dividende de 0,015 lei pe acţiune.Portofoliul de acţiuni TBM al lui Viehman valorează 22 mii. lei, cu 130% mai mult faţă de finele anului trecut. Acţiunile companiei se tranzacţionau ieri la 0,217 lei, în creştere cu 8,5% faţă de şedinţa precedentă, ceea ce la ora 17:00 reprezenta cel mai ridicat ritm de creştere pe piaţa principală a bursei româneşti. Spre comparaţie, locul doi era ocupat de Zentiva, cu 4%, pe fondul anunţului rezultatelor financiare semestriale. Viehman deţine 95,6 rr ilioane de acţiuni la Turbomecanica din 2013 încoace, potrivit datelor RADU VIEHMAN este şeful Turborrecanica din 2006 disponibile pe platforma BVB.Un alt acţionar al companiei este Dana Maria Ciorapciu, membru în boardul companiei cu o deţinere de 26%. Ea este de profesie arhitect, iar printre cele mai importante proiecte se numără participarea la realizarea proiectului Casei Poporului.