Anul 2019 a fost cel mai slab an pentru (TGN) din 2013 incoace: profit de 350 mil. lei - 21 februarie 2020

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:54, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Finanţe personale Anul 2019 a fost cel mai slab an pentru Transgaz din 2013 încoace: profit de 350 mii. lei. TRANSGAZ (simbol bursier TGN), operatorul tehnic al sistemului naţional de transport gaze naturale, încheie anul 2019 cu un profit net de circa 350 milioane de lei, în scădere cu 30% faţă de anul precedent, în timp ce veniturile din exploatare s-au diminuat cu 2,5% la 1,575 miliarde de lei, arată datele din raportul publicat joi la bursă. Astfel în contextul în care principalii indicatori financiari ai companiei - profitul şi veniturile - sunt în scădere faţă de anul precedent, iar profitul net este la cea mai redusă valoare din 2013 încoace, ceea ce ar putea reduce şansele de a distribui dividende atractive, reacţia investitorilor la bursă a fost negativă. Joi după-amiază acţiunile Transgaz scădeau cu până la 4% pe un rulaj de tranzacţionare de circa 330.000 de lei, arată datele BVB. Spre comparaţie, indicele principal BET scădea cu 0,26%. 'La nivel cumulat, anul 2019 nu a fost unul foarte bun pentru operatorul local", scriu analiştii de la BT Capital Partners într-un raport. Cu un profit net de 350 mii. lei în 2019, Transgaz are cel mai slab an din 2013 încoace. Reacţie negativă la bursă, reflectată printr-un minus de 4%. Veniturile din exploatare s-au redus cu 2,5% la circa 1,58 miliarde de lei. 'Anul 2019 nu a fost unul foarte bun pentru operatorul local". Taxarea prin OUG114, creşterea cheltuielilor cu deprecierea creanţelor, majorarea consumului tehnologic pe fondul preţurilor mai mari ale gazelor naturale şi costurile cu angajaţaii, factorii care au dus la scăderea profitului cu 30%. Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic al sistemului naţional de transport gaze naturale, încheie anul 2019 cu un profit net de circa 350 milioane de lei, în scădere cu 30% faţă de anul precedent, în timp ce veniturile din exploatare s-au diminuat cu 2,5%, la 1,575 miliarde de lei, arată datele din raportul publicat joi la bursă. Astfel în contextul în care principalii indicatori financiari ai companiei - profitul şi veniturile - sunt în scădere faţă de anul precedent, iar profitul net este la cea mai redusă valoare din 2013 încoace, ceea ce ar putea reduce şansele de a distribui dividende atractive, reacţia investitorilor la bursă a fost negativă. Joi după-amiază acţiunile Transgaz scădeau cu până la 4% pe un rulaj de tranzacţionare de circa 330.000 de lei, arată datele BVB. Cheltuielile cu personalul s-au majorat cu 7% pe parcursul anului 2019, la circa 411 milioane de lei, în timp ce costurile cu impozitele şi alte sume datorate statului român, în care cel mai probabil este inclusă şi taxa de 2% din cifra de afaceri impusă prin OUG 114, au urcat cu 42%, la 109 mii. lei. Astfel în contextul în care cheltuielile din exploatare au avansat, iar veniturile au scăzut, profitul din exploatare a fost sub presiune şi a înregistrat o deteriorare de aproape 30%. Prin urmare, rezultatul net pe acţiune (EPS) s-a diminuat de la 29,68 lei pe unitate la 42,1 lei, arată datele din raportul Transgaz. In T4/2019 compania de stat a înregistrat un profit net de 125 milioane de lei, arată datele BT Capital Partners. 'Operatorul local a raportat o creştere a veniturilor de 8,6% an/an, la 473,3 mii. lei, susţinute de venituri mai mari din activitatea de transport intern (+14,5% an/an la 401,1 mii. lei), ca urmare a încasărilor în creştere din rezervarea de capacitate. Pe de altă parte, veniturile din tranzit s-au diminuat cu 15,6% an/an, din cauza integrării conductei TI în SNT începând cu 4Q19".