'Fondul Suveran va fi un fond de private-equity cu subscriptii la companiile nelistate la bursa' - 26 iunie 2020

Versiunea din 29 aprilie 2023 13:11, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Guvernul va aproba în maximum trei săptămâni hotârârea prin care va înfiinţa Fondul Suveran de Investiţii, care va fi un fond private-equity cu bani de la bugetul de stat, a afirmat Sebastian Bodu, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-minis­trului Ludovic Orban. Consilierul de stat a precizat că actul normativ ce va fi emis de Guvern va pune în implementare dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă 100/2018 şi că intenţia actualului Executiv este de a face un fond de investiţii şi nu un fond de dezvoltare, pentru dezvoltare urmând a fi creată o bancă. Sebastian Bodu a menţionat: "Am avut discuţii cu reprezentanţii fondului polonez suveran de investiţii şi cu fondul francez de investiţii, ne-am inspirat din ambele, dar am pus mai mult accent pe fondul francez. Fondul pe care îl va constitui Guvernul va fi un fond de tip private-equity, care va obţine prin subscripţiii capital social la companiile nelistate la bursă. Activitatea fondului se va face pe două linii. În primul rând, va fi un fond de fonduri, unde împreună cu participanţii instituţionali şi internaţionali vom pune la dispoziţie sume de bani care să fie investite de actualele fonduri private-equity în IMM-uri. Singura cerinţă este ca sumele respective să fie investite în companii româneşti. A doua linie din activitatea fondului va fi cea dedicată investiţiilor". Consilierul de stat a menţionat că membrii Consiliului de Supraveghere şi cei ai Directoratului fondului vor fi aleşi după criterii exigente, care implică experienţa în private-equity, în administrarea unor companii foarte mari, şi studii profesionale finalizate cu masterat sau doctorat în economie. Domnia sa a arătat că fondul va fi constituit în cadrul Guvernului, sub autoritatea acestuia, prin Secretariatul General. "Fondul nu va avea nicio legătură cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru că ASF administrează fondurile cu bani publici, adunaţi de la investitoriii din piaţă. Fondul creat de Guvern nu este un fond autorizat şi reglementat de ASF şi probabil nu va avea tangenţă nici cu bursa", a precizat Sebastian Bodu. El a arătat că această abordare este datorată faptului că fondul va funcţiona cu bani de la bugetul public. "Este necesar să facem distincţie între banii de la buget şi bani publici, ultimii aşa cum sunt definiţi de legislaţia valorilor mobiliare, ca fiind adunaţi prin subscripţii de la investiori şi de la fondurile mutuale, care au nevoie de protecţia ASF. Guvernul face un fond de private-equity şi este un fond suveran pentru că este cu bani de la bugetul de stat", a spus consilierul de stat. Sebastian Bodu a precizat că, deşi OUG 100/2018 dă posibilitatea acestui fond să primească prin transfer acţiuni în societăţile deţinute de statul român, acest lucru nu se va întâmpla. "Fondul creat de Guvern nu va prelua acţiuni la companiile naţionale care vor rămâne în administrarea ministerelor pe care le au în portofoliu", a spus Bodu. El a menţionat că activul net al acestui fond se va calcula la trei luni şi valoarea respectivă va fi postată pe pagina de internet a fondului şi pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului.