(ALR): Din banii pe care i-am dat la certificate verzi si taxa de cogenerare se pot face doua fabrici - 25 iunie 2013

Versiunea din 29 aprilie 2023 15:39, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Alro Slatina trebuia sa plateasca anul acesta 70 de milioane de dolari pentru taxa de cogenerare si certificate vezi, suma cu care ar putea fi construite doua fabrici industriale, a declarat, pentru AGERPRES, presedintele Consiliului de Administratie al Alro Slatina, Marian Nastase. "Este o taxa impovaratoare, pentru ca noi trebuie sa platim anul acesta 23 de milioane de dolari pe taxa de cogenerare, la care se adauga 47 de milioane de dolari plata certificatelor verzi, inainte de aprobarea Ordonantei (Ordonanta de urgenta pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile n.r). Ajungem la 70 milioane dolari. Este o suma imensa. Se pot face doua fabrici industriale cu suma asta', a precizat Nastase.Acesta a adaugat ca, fara cele doua taxe, Alro nu ar avea niciun fel de probleme.'Noi nu avem bani sa platim. Neavand bani sa platim, nu stiu exact ce se va intampla, dar presupun ca va veni Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) sau alta institutie a statului si va inchide fabrica. Neavand bani sa platim, probabil ca intram in insolventa sau dam faliment. In realitate, fara aceasta subventie pe certificate verzi si fara taxa pe cogenerare, nu am avea niciun fel de probleme', a spus presedintele CA al Alro Slatina.Potrivit acestuia, combinatul din Slatina este un contributor semnificativ la bugetul de stat, sumele platite in ultimii ani ridicandu-se la circa 800 milioane dolari."Suntem un contributor semnificativ la bugetul de stat. Suntem angajator semnificativ. Alro are acum 3.300 de salariati directi si efectul pe orizontala este undeva la 60.000 de oameni. Anual platim la bugetul de stat intre 40 si 50 milioane dolari. Am platit in ultimii ani circa 800 milioane dolari. Nu avem nicio intarziere la plata datoriilor catre orice tip de buget, de stat, de asigurari sociale sau local', a precizat Nastase.Alro SA este cea mai mare companie producatoare de aluminiu din Europa Centrala si de Est (exceptand Rusia).Compania face parte din grupul international industrial si de investitii Vimetco N.V. care isi desfasoara activitatea in industria aluminiului. Actiunile Alro SA sunt tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti.Capacitatile de productie a aluminiului se afla in Slatina si cuprind o sectie de electroliza, capacitati de prelucrare, inclusiv o turnatorie, laminoare la cald si la rece si o sectie de extrudate. Compania mai detine si combinatul de alumina Alum SA din Tulcea.Actionarii Alro sunt Vimetco N.V Amsterdam, cu 84,1898% din actiuni, Fondul Proprietatea - 10,2111% si alti actionari - 5,5991%.