(BRK) lanseaza Academia Broker, un program educational prin care vrea sa aduca tinerii investitori romani pe Bursa - 21 februarie 2014

Versiunea din 30 aprilie 2023 00:38, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

SSIF Broker Cluj (BRK), singura companie de brokeraj romaneasca listata pe bursa, va lansa un amplu roadshow de educatie bursiera – Academia Broker. Proiectul, realizat in parteneriat cu Bursa de Valori Bucuresti si mediul academic, isi propune sa aduca in atentia publicului larg notiuni despre piata de capital si investitia la bursa.“Academia Broker este cel mai important proiect educational al SSIF Broker si, probabil, unul dintre cele mai importate ale pietei de capital. Suntem bucurosi sa investim resurse umane si financiare in descoperirea si educarea viitoarelor generatii de brokeri si investitori, de care bursa locala are mare nevoie pentru a intra in noua etapa pe care ne-o dorim cu totii. Parteneriatul cu Bursa de Valori Bucuresti ne onoreaza si ne intareste credinta ca educatia este una dintre directiile dezvoltarii pietei de capital. Amploarea proiectului, nivelul de resurse implicate, profesionalismul si dedicarea echipei – sunt ingredientele care vor asigura succesul si atingerea tuturor obiectivelor”, a declarat Grigore Chis, director general al Broker Cluj.Academia Broker debuteaza luni, 24 februarie, cu primul seminar organizat la Academia de Studii Economice Bucuresti.“Investitorii de retail sunt importanti pentru dezvoltarea pe termen lung a pietei de capital. Sunt precum plantele dintr-o gradina pe care trebuie sa le ajutam sa creasca pentru a produce oxigen. Fara oxigenul lor, lichiditatea pietei va scadea, piata de capital nu va mai putea respira si vom pierde, astfel, un instrument important de crestere, de care multe tari dezvoltate au beneficiat deja. Trebuie sa ne angajam in educarea viitoarelor generatii de profesionisti si investitori in piata de capital – acesta este principalul scop al roadshow-ului educational din universitatile romanesti”, a declarat Ludwik Sobolewski, CEO-ul Bursei de Valori Bucuresti.Proiectul se bucura de sprijinul celor mai importante universitati din tara si facultati de profil, care si-au aratat interesul si disponibilitatea de a organiza intalniri cu studentii si potentialii investitori, in vederea sustinerii acestora in aprofundarea cunostintelor in domeniul bursier si financiar. In prima faza, vor fi organizate peste 10 seminarii, in orase precum Bucuresti, Cluj, Timisoara, Sibiu, Constanta, Suceava sau Iasi. Seminariile vor urma cele doua directii principale: educarea studentilor si a potentialilor investitori.Speakerii invitati vor fi reprezentanti ai facultatilor partenere, ai SSIF Broker si ai Bursei de Valori Bucuresti. Partenerul media al proiectului Academia Broker este Wall-Street.ro.