(EBS), prima banca din regiune care anunta cat a costat-o criza pana acum: peste 1,6 mld. euro. Actiunile scad cu 16% la Viena - 11 octombrie 2011
Actiunile grupului austriac Erste, actionarul majoritar al BCR - cea mai mare banca din Romania, au cazut cu 16% pe bursa din Viena, dupa ce grupul a anuntat dimineata masuri extraordinare privind reevaluarea unor active, afectate de criza din ultimii ani. Costurile acestor masuri se ridica la peste 1,6 miliarde de euro. Concret, managementul Erste a luat urmatoarele hotarari: 1. Reevaluarea portofoliul Credit Default Swap (CDS) la valoarea de piata actuala. Acesta va duce la costuri de 180 mil. euro. 2. Reducerea expunerii suverane fata de statele PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania) de la 1,9 mld. euro la sfarsitul anului 2010, pana la 0,6 mld. euro la T3 2011. Expunerea cumulata fata de Grecia si Portugalia se reduce la 10 mln. euro. (Erste nu precizeaza aici daca reducerea expunerii s-a facut prin vanzarea de active sau doar prin reevaluarea acestora). 3. Romania: Sa amortizeze fondul comercial cu 627 mil. euro pe fondul unei reveniri mai lente a economiei. (Cu alte cuvinte, Erste reevalueaza in contabilitate participatia la BCR in scadere cu 627 mil. euro). 4. Ungaria: Sa amortizeze integral fondul comercial (312 mil. euro) si sa constituie provizioane de risc suplimentare (450 mil. euro) pe fondul ingrijorarii cu privire la evolutiile politice si economice. Costurile aferente acestor masuri se vor ridica la circa 762 mil. euro. Prin luarea acestor masuri, Erste va inregistra o pierdere neta de 920-970 mil. euro pentru primele noua luni ale anului, fata de un profit net de circa 700 mil. euro, cat ar fi obtinut fara aceste costuri extraordinare. Din aceasta cauza, grupul a anuntat ca amana cu cel putin un an rascumpararea capitalului participativ de stat. Grupul va plati in continuare dobanzi pentru acest capital, dar nu va distribui dividende anul viitor. "Sperantele noastre ca vom vedea o solutie pentru criza datoriilor suverane din Europa au scazut considerabil in ultimele doua saptamani. De aceea ne asteptam ca aceasta situatie sa aiba un impact asupra economiei reale si de asemenea asupra regiunii noastre, desi intr-o mai mica masura. Cu scopul de a pregati Erste Group pentru o perioada prelungita de incertitudine am luat masuri radicale la nivelul bilantului", a anuntat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank.