(EFO) si-a injumatatit profitul, la 2,6 mil. lei, la afaceri de 35 mil. lei. Actiunile, minus 5% - 21 noiembrie 2016

Versiunea din 30 aprilie 2023 14:44, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (simbol bursier EFO) a făcut la nouă luni un profit net de 2,6 mil. lei, la jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în timp ce veniturile din exploatare au crescut uşor la 35 mil. lei. Compania şi-a publicat rezultatele la nouă luni pe 15 noiembrie, iar în şedinţele de pe 16,17,18 noiembrie acţiunile EFO s-au depreciat cu 5%, la 0,082 lei. Doar vineri, acţiunile companiei controlate de SIF Transilvania în proporţie de 77,7% s-au depreciat cu 0,72%. Compania avea la jumătatea anului pierderi de circa 8 mil. lei. THR Marea Neagră administrează 23 de unităţi de cazare şi 20 de alimentaţie publică de pe litoral cu circa 8.000 de locuri de cazare. Compania este listată pe sistemul principal al bursei şi are 48 mil. lei capitalizare. De la începutul acestui an au fost efectuate 4.700 de tranzacţii cu acţiuni EFO în valoare totală de 4,5 mil. lei. Preţul unei acţiuni a scăzut de la începutul anului cu 2%. în ultimele 12 luni, investitorii au efectuat 5.000 de tranzacţii în valoare de 4,6 mil. lei. Preţul unei acţiuni a crescut cu 11 %.