(M) a afisat pentru primul semestru un profit triplu si afaceri in crestere cu 29%, la 301 milioane lei - 10 august 2017

Versiunea din 1 mai 2023 01:16, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a înregistrat în primele şase luni din acest an o cifră de afaceri de 301 milioane lei (66,9 milioane euro), în creştere cu 28,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, şi un profit net de 6,4 milioane de lei, de trei ori mai mare faţă de cel obţinut în aceeaşi perioadă din 2016, arată raportul companiei, transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).“Creşterea s-a datorat, în principal, creşterii semnificative din toate liniile de afaceri ale Grupului, cu preponderenţă în stomatologie, clinici şi laboratoare precum şi achiziţiilor finalizate de Grup în 2016 şi 2017”, se arată în raport.Grupul este în extindere puternică în ultimul timp pe piaţa românească. Marţi, MedLife a anunţat că a preluat pachetul majoritar, de 55% din acţiuni, al campaniei Valdi Medica SRL care deţine Spitalul Humanitas din Cluj.Odată cu finalizarea acestei tranzacţii, grupul MedLife va ajunge la cea de 16-a achiziţie.O altă achiziţie făcută de MedLife în acest an a fost preluarea unui nou pachet de 40% din banca de celule stem Stem Cells Bank din Timişoara, una dintre cele mai moderne bănci de celule stem din sud-estul Europei.Extinderea puternică a MedLife vine în condiţiile în care compania s-a listat în decembrie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prin vânzarea a 8,84 milioane de titluri, ceea ce reprezintă 44% din pachetul total de acţiuni ale companiei, mutare prin care V4C Eastern Europe Holding a ieşit din acţionariat.Compania a reuşit să strângă din piaţă 230 milioane lei (50,9 milioane euro) de la investitorii privaţi pentru acţionarii care au ieşti din companie. Pachetul majoritat al companiei MedLife este deţinut de familia Marcu.MedLife are o valoare de piaţă de 757,5 milioane lei (166 milioane euro), la ultimul preţ de închidere a şedinţei bursiere, de 37,70 lei/acţiune.MedLife, care concurează pe o piaţă românească a serviciilor medicale private cu reţele precum Regina Maria, Medicover sau Sanador, beneficiază de tendinţa pacienţilor cu venituri medii sau mari de a evita spitalele de stat din România, marcate de corupţie, servicii de calitate slabă şi proastă administrare.