(BNET), plus 4% luni la Bursa dupa ce compania a anuntat ca a semnat acordul pentru preluarea a 50,2% din ITPrepared - 10 august 2021

Versiunea din 28 septembrie 2023 11:22, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Preţul tranzacţiei, care va fi plătit prin numerar şi acţiuni BNET, se ridică la 673.200 de dolari. Acţiunile Bittnet Systems (sim­bol bursier BNET), integrator local de soluţii IT&C şi servicii de training în domeniul IT, se apreciau cu 4% luni la ora 16.15, pe fondul unor tran­zacţii de 283.500 de lei, în contexul în care compania a anunţat după închi­derea şedinţei de vineri că a finalizat negocierile şi a semnat acordul pentru preluarea a 50,2% din capitalul social al ITPrepared pentru suma de 673.200 de dolari, adică aproxi­mativ 2,8 mil. lei, care va fi achitată printr-un mix de numerar şi acţiuni BNET în trei tranşe, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB. Prima tranşă, în valoare de 265.200 de dolari, va fi plătită imediat după semnarea contractului de vân­zare-cumpărare acţiuni, prin ordin de plată către cei doi acţionari fondatori ai ITPrepared. Tranşele 2 şi 3, în va­loare de 265.200 de dolari, respectiv 142.800 de dolari, vor fi achitate către fondatori prin decontarea în acţiuni BNET într-o viitoare operaţiune de majorare a capitalului social.