(AMPL) isi diminueaza participatia la Morarit Panificatie Roman de la 44% la 34% - 09 septembrie 2016

Versiunea din 28 septembrie 2023 11:22, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Amplo Ploieşti (AMPL), producător de instrumente şi dispozitive pentru măsură, a vândut ieri un pachet de 441.700 de acţiuni la compania Morărit Panificaţie Roman, pentru un preţ de 0,6 lei pe unitate. Pentru întreg pachetul vândut, compania din Ploieşti a încasat 265.000 lei şi şi-a diminuat deţinerea la Morărit Panificaţie de la 44% la 34%. Intermediarul tranzacţiei a fost SSIF Goldring. Ambele companii sunt listate pe sistemul alternativ de tranzacţionare AeRO. Amplo Ploieşti are 10,4 milioane de lei capitalizare, în timp ce compania din Buzău are aproximativ 2,6 mil. lei. Morărit Panificaţie a raportat în primul semestru afaceri de 4,5 mil. lei, în creştere cu circa 500.000 de lei faţă de primele şase luni din 2015. Profitul companiei a fost de 80.000 de lei, dublu faţă de S1/2015. Pe de altă parte, afacerile Amplo Ploieşti au scăzut cu 23% la 8,6 mil. lei. Amplo a trecut pe pierderi de 473.500 de lei în primul semestru.