Arnautu, Atlas AM: Vom avea cel jutin doi ani in care companiile istate la Bucuresti vor livra dividende semnificative - 20 decembrie 2019
COMPANIILE listate la bursa de la Bucureşti şi-ar putea remunera investitorii cu dividende semnificative pentru următorii cel puţin doi ani, susţinute pe de o parte de rezultatele financiare, dar şi de profiturile nedistribuite, consideră Liviu Arnăutu, preşedinte şi acţionar majoritar al Atlas Asset Management, administrator a 258 mii. lei. 'Consider că în continuare vom avea cel puţin doi ani la dispoziţie în care emitenţii vor livra dividende semnificative. în primul rând ne referim la companiile de stat listate la Bucureşti, acolo unde există două elemente care creează aceste premise, rezervele acumulate, profiturile nedistribuite până acum care sunt semnificative, şi profitabilitatea acestora', spune Liviu Arnăutu în cadrul emisiunii de business ZF Live. Pentru 2019, companiile de la bursa românească şi-au remunerat investitorii cu dividende cu un randament mediu de circa 7% şi în contextul în care bursa a recuperat până în vară prăbuşirile determinate de Ordonanţa 114 din decembrie 2018. Pentru anul 2020, mai multe societăţi de brokeraj consideră că Fondul Proprietatea se va poziţiona pe primul loc în clasamentul celor mai mari LIVIU ARNĂUTU, Atlas AM: in primul rând ne referim la companiile de stat listate la Bucureşti, acolo unde există două elemente care creează aceste premise, rezervele acumulate, profiturile nedistribuite până acum care sunt semnificative, şi profitabilitatea acestora randamente, scenariu care ia în calcul ratele de distribuţie din anul precedent. Liviu Arnăutu spune că Atlas Asset Management pregăteşte un fond de investiţii în imobiliare, operaţiune care în prezent este în perioada de subscriere, cu o valoare minimă de intrare de 100.000 de euro. Arnăutu promite că fondul de imobiliare va distribui dividende.