Pariurile celor mai mari fonduri de actiuni pentru finalul anului: energie, banci si SIF-uri - 24 august 2010
Corectiile bursei i-au facut pe unii dintre cei mai mari administratori de fonduri sa se puna la adapost mizand pe actiunile din sectorul energetic, precum Transgaz Transelectrica si Petrom, pentru perioada urmatoare, in timp ce altii, cu apetit mai ridicat la risc, isi mentin expunerile pe sectorul financiar anticipand revenirea economica. Actiunile bancare si cele ale celor cinci societati de investitii financiare (SIF-uri) au pierdut teren in portofoliul celui mai mare fond de actiuni cu expunere pe piata locala - ING Romanian Equity, in favoarea titlurilor din sectorul energetic. Reorientarea strategiei este motivata in principal de evolutia actiunilor financiare si de riscurile asociate acestui sector. In primele luni din an, actiunile din sectorul financiar au fost performere, insa, dupa corectiile incepute in aprilie, acestea au avut o evolutie modesta sub impactul cresterii portofoliului de credite neperformante si al vestilor negative din economie. Indicele celor cinci SIF-uri a inregistrat o depreciere de peste 5% in acest an, in timp ce indicele companiilor din sectorul energetic, BET-NG, a urcat cu 25,4%. "Credem ca actiunile din sectorul financiar, mai ales cele cu activitate in Romania, sunt expuse, pe termen scurt, unor riscuri mai mari decat cele din sectorul energetic sau cel al utilitatilor", a spus Adrian Tanase, director de investitii la ING Investment Management care administreaza fondul de actiuni Romanian Equity. Cu active de aproape 230 mil. lei, ING Romanian Equity este unul dintre cei mai importanti investitori pe Bursa din Bucuresti, valoarea expunerii pe piata locala ridicandu-se la peste 100 mil. lei. Randamentul fondului in primul semestru este de 2,05%. Daca la inceputul anului, actiunile BRD si cele ale Bancii Transilvania ocupau primele pozitii in clasamentul celor mai mari expuneri, la finele primului semestru, acestea au fost inlocuite de actiunile Transelectrica si Transgaz cu ponderi de peste 6,5% din active. Actiunile celor doua banci au coborat pe pozitiile patru si cinci, dupa actiunile companiei petroliere Mol din Ungaria. Fondul este inregistrat la Luxemburg si administrat local, avand investitii si pe pietele din Ungaria, Cehia si Polonia. Adrian Tanase nu crede in potentialul de crestere pe termen scurt al actiunilor bancare, "avand in vedere perspectivele de evolutie a pietei bancare romanesti in urmatoarea perioada in ceea ce priveste costul riscului si activitatea de creditare. Pe Bursa de Valori Bucuresti credem in continuare ca sectorul utilitatilor are perspectivele cele mai bune pe termen scurt. De asemenea, si vanzarea unor pachete detinute de stat pe bursa va avea ca efect o imbunatatire a activitatii bursiere pentru aceste companii". Pe de alta parte, Radu Hanga, directorul general al BT Asset Management care administreaza BT Maxim - cel mai mare fond de actiuni inregistrat pe piata locala, este de parere ca revenirea economica se va resimti in principal in sectorul financiar. "Actiunile din sectorul financiar au potential in continuare de crestere, dar acesta este conditionat de reluarea expansiunii economiei romanesti in 2011. Aspectele pozitive ale anului 2010 pentru banci sunt legate de faptul ca marjele de dobanda si in consecinta rezultatul operational sunt ridicate. Partea negativa este ca profitul este afectat de creditele neperformante si constituirea de provizioane. Ma astept ca anul viitor sectorul bancar sa cunoasca o evolutie mai spectaculoasa, sustinuta de rezultate operationale solide in conditii de scadere a provizoanelor", a afirmat Hanga. Fondul de actiuni BT Maxim dispune de active nete in valoare de 62,5 mil. lei, aproape o treime fiind investite in actiunile SIF-urilor. Ponderi importante in portofoliul fondului detin si actiunile Bancii Transilvania, cele ale producatorului de echipamente Armax Gax si cele ale companiei de morarit si panificatie Boromir Prod Buzau, potrivit raportului semestrial de administrare. In primul semestru al anului, BT Maxim a inregistrat o scadere de 3,5%. Sectorul financiar este bine reprezentat si in portofoliul fondului Romania Actiuni, administrat de Raiffeisen, actiunile BRD, SIF Oltenia si Erste Bank atragand circa 20% din activele de 23 mil. lei ale fondului. Pe de alta parte, unii administratori precum KD Investments au crescut expunerea fondurilor pe actiunile din sectorul energetic in incercarea de a conserva performanta de la inceputul anului. "In aceasta perioada, actiunile din sectorul energetic asigura stabilitate portofoliului si sunt mai putin expuse volatilitatii din piata. In cazul fondului de actiuni KD Maximus incercam sa conservam rezultatul pozitiv de la inceputul anului", a spus Jan Pricop, director general adjunct la societatea KD Investments. O cale de acces indirect la sectorul energetic a fost gasita de administratorul fondului Carpatica Stock, care a investit aproape 800.000 de lei in actiunile Fondului Proprietatea, inca nelistat dar care detine participatii la cele mai mari companii energetice din economie.