Bursele europene au deschis marti in scadere din cauza temerilor privind situatia incerta a Italiei. Cele mai afectate titluri au fost cele din sectorul bancar - 15 iulie 2011

Versiunea din 6 noiembrie 2024 08:17, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursele europene au deschis marti in scadere, cu deprecieri importante ale actiunilor din sectorul bancar, in special in Grecia si Italia, din cauza temerilor ca actuala criza a datoriilor de stat ar putea cuprinde si alte tari de la periferia zonei euro, transmite Reuters. Indicele european de referinta FTSEurofirst 300 a coborat cu 1,6% in primele minute de tranzactionare, dupa ce a inchis luni in retragere cu 1,5%.Indicele STOXX Europe 600 al actiunilor bancare a coborat cu 3% in debutul zilei. Indicele bancar de la Atena s-a depreciat totodata cu 6,4%, iar actiunile grupurilor italiene UniCredit si Intesa Sanpaolo au coborat cu 7%, respectiv 5,6%. Titlurile BNP Paribas, Deutsche Bank, Lloyds, UBS si Credit Agricole au pierdut peste 4% fiecare pana la ora 7:20 GMT. Ministrii Finantelor din zona euro au promis luni seara, dupa o reuniune la Bruxelles, ca vor ajuta Grecia si alte tari cu probleme prin credite mai ieftine, maturitati mai indelungate si un fond de bailout mai flexibil, insa nu au anuntat cand vor fi implementate aceste masuri.