Cheltuielile cu personalul ale CNVM au crescut in 2012, desi piata de capital e in cadere - 27 iunie 2013

Versiunea din 9 noiembrie 2024 13:37, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), care pana pe 30 aprilie a fost responsabila de supravegherea pietei de capital, a raportat un deficit de 2,8 mil. lei in 2012, potrivit raportului prezentat ieri in fata comisiilor parlamentare. CNVM a avut in 2012 venituri de 46,9 mil. lei si cheltuieli curente de 49,7 mil. lei, in crestere fata de 2011, din care 43,28 mil. lei au fost cheltuielile cu personalul. Cheltuielile cu personalul au crescut cu 400.000 de lei fata de 2011, desi anul trecut a fost extrem de dificil pentru piata de capital: lichiditatea la bursa a scazut cu 23% si doi mari brokeri si-au inchis operatiunile locale. In 2011, CNVM a avut un deficit de 5,6 mil. lei pe care l-a acoperit din lichiditatile stranse in anii precedenti. De la 30 aprilie, CNVM a fost preluata de Autoritatea de Supraveghere Financiara care este responsabila de monitorizarea pietei de capital, a pensiilor private si a asigurarilor. CNVM s-a finantat din comisioanele pe care le-a aplicat brokerilor, fondurilor mutuale, investitorilor si burselor de valori. Ieri, raportul de activitate pe 2012 al CNVM a fost prezentat comisiilor reunite de buget, finante, economica si de munca ale Senatului si Camerei Deputatilor, insa in sala nu a fost prezent nimeni din fosta conducere a CNVM. Mircea Ursache, vicepresedintele ASF, a fost cel care a prezentat raportul. In 2012, Gabriela Anghelache a condus CNVM pana in octombrie, cand a fost inlocuita de Carmen Negoita, fosta vicepresedinte. Intrebat de ce nu a cerut explicatii privind cheltuielile mari cu personalul la CNVM, deputatul PDL Gheorghe Udriste a raspuns: „Prezentarea raportului de activitate este mai mult o formalitate, CNVM este oricum o institutie defuncta. Parlamentul nu are niciun control asupra institutiilor de supraveghere a pietelor financiare, ele se supun doar legii. Doar Curtea de Conturi poate face un audit al acestor institutii.“