Mark Mobius se retrage de la conducerea zilnica a Templeton Emerging Markets Group - 01 aprilie 2016

Versiunea din 11 noiembrie 2024 19:56, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Mark Mobius, un simbol al managementului de fonduri care a popularizat investitiile pe pietele emergente, va transfera responsabilitatile de conducere a Templeton Emerging Markets Group catre Stephen Dover, retragandu-se din managementul zilnic al companiei, relateaza Bloomberg, potrivit News.ro. Investitorul in varsta de 79 de ani, cunoscut pentru conferintele sustinute in intreaga lume, care l-au facut sa calatoreasca 250 de zile pe an, va ramane presedinte al grupului.Mobius se va concentra pe promovarea perspectivelor pietelor emergente si atragerea investitorilor catre plasamentele in active in regiunile aflate in dezvoltare, unde perspectivele sunt din nou in crestere dupa ani de scaderi."Simt ca va fi o mare oportunitate. Prioritatea mea este sa promovez puternic pietele emergente, pentru a ma asigura ca investitorii vor reveni pe aceste piete, care sunt subevaluate", a afirmat Mobius intr-un interviu la televiziunea Bloomberg.Mobius, care a investit in ultimele patru decenii pe pietele in dezvoltare, si-a creat reputatia de a simti care sunt actiunile subevaluate, raportat la potentialul lor de crestere, el obtinand venituri ridicate la inceputul carierei sale.El a inregistrat probleme in ultimii ani, in conditiile in care investitiile in marfuri si companii miniere i-au provocat pierderi."Mark Mobius este un gigant al finantelor. A fost un creator al activelor pietelor emergente", a spus Tim Condon, director pentru cercetari in zona Asia, in Singapore, la ING Groep.Dover va deveni director de investitii al grupului si va prelua unele dintre responsabilitatile lui Mobius pe 15 aprilie, a anuntat grupul Templeton intr-un comunicat.Mobius a anuntat in iulie anul trecut ca se va retrage de la conducerea Templeton Emerging Markets Investment Trust, iar Carlos Hardenberg a fost selectat sa ii preia atributiile in octombrie.Dover, cu experienta de peste 20 de ani in investitii pe pietele emergente, coordoneaza in prezent echipa care administreaza produse pe 14 piete in intreaga lume, din Brazilia pana in China, Vietnam si Polonia.El va ramane sef al Franklin Local Asset Management. Decizia va reuni sub aceeasi conducere Franklin Local Asset Management si Emerging Markets Group, potrivit comunicatului.Templeton Asian Growth Fund, cu active de 4,4 miliarde de dolari, a pierdut 27% in 2015, performanta sub cea inregistrata de 99% dintre fondurile concurente, potrivit datelor Bloomberg.Mobius considera ca pietele emergente sunt pe cale sa se redreseze, in frunte cu Brazilia, Rusia si Vietnam.Indicele MSCI Emerging Markets Index a avansat in ianuarie cu 21% de la un minim din 2009.Mobius a obtinut diplome de licenta si masterat la Boston University si a urmat studii de doctorat la Massachusetts Institute of Technology, in 1964, cu specializare in economii in dezvoltare.Dupa studii, Mobius a lucrat ca cercetator din usa in usa pentru companii care doreau sa comercializeze produse in Asia, intre care Monsanto, Avon Products si National Renderers Association.Mobius a venit la Templeton, Galbraith & Hansberger in 1987, cand investitiile in tarile in dezvoltare erau inca o noutate.