Bursele europene au revenit pe crestere joi, sustinute de un nou avans al cotatiilor petrolului - 06 mai 2016

Versiunea din 11 noiembrie 2024 20:00, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursele europene au revenit pe creștere joi, dupa patru ședințe de scaderi consecutive, susținute de un nou avans al cotațiilor petrolului, in timp ce ingrijorarile investitorilor in privința incetinirii creșterii in sectorul serviciilor din China au trecut pe plan secundar, potrivit MarketWatch. in jurul orei 12:00, indicele Stoxx Europe 600 era in creștere cu 0,6%, dupa ce ieri a inchis pe minus cu 1,1%, la cel mai redus nivel incepând cu 7 aprilie. Volumele tranzacționate sunt mai mici decât de obicei, in condițiile in care bursele din Austria, Elveția, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia sunt inchise joi pentru o sarbatoare religioasa. Bursa de la Frankfurt era in urcare cu 0,8%, piața de capital de la Paris cu 0,4%, iar bursa londoneza cu 0,5%. Avansul este susținut de evoluția prețurilor petrolului, care inregistreaza creșteri de pâna la 3,3% ca urmare a unui incendiu puternic izbucnit duminica in provincia Alberta din Canada, ce risca sa afecteze producția din aceasta regiune. Cotațiile "aurului negru" sunt influențate și de informațiile privind noi conflicte in Libia. Petrolul Brent se aprecia cu 2,7% in jurul prânzului, la 45,82 dolari/baril, in timp ce cotația petrolului WTI era in urcare cu 3,3%, la 45,22 dolari/baril. Acțiunile Tullow Oil au crescut cu 7,2%, in timp ce titlurile BP și Repsol au urcat cu 1,1%, respectiv 6,1%. Acțiunile Repsol cresc in pofida faptului ca cea mai mare companie energetica din Spania a raportat o scadere de peste 40% a profitului in primul trimestru, pe fondul ieftinirii țițeiului. Pe de alta parte, titlurile Centrica, cel mai mare distribuitor de electricitate din Marea Britanie, au scazut cu 8,8%, dupa ce compania a anunțat ca vrea sa atraga peste 1 miliard de dolari de la investitori in vederea finanțarii unor achiziții și reducerii datoriilor.