Remus Vulpescu: Nu ma intereseaza pretul la care vindem (OLT), important este sa repornim combinatul - 13 septembrie 2012

Versiunea din 16 mai 2023 18:05, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Remus Vulpescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, institutia din subordinea Guvernului responsabila de privatizarea Oltchim, este mai precupat de gasirea unui investitor care sa cumpere combinatul si sa il reporneasca decat de pretul pe care il obtine statul din vanzare pachetului de 54,6% din capitalul social al uneia dintre cele mai mari companii de petrochimie din Europa de Sud-Est. Guvernul vrea sa privatizeze Oltchim, prin vanzarea in procedura colectiva a pachetului de actiuni detinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, si a datoriilor pe care le are de platit catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si Electrica SA, in valoare de 1,8 miliarde de lei sau 56% din datoriile companiei. Pana marti, 18 septembrie, Guvernul trebuie sa gaseasca un cumparator."Nu ma intereseaza pretul la care vindem actiunile Oltchim, daca am vinde combinatul la fier vechi atunci m-ar interesa pretul. Vreau sa gasim un investitor dispus sa preia Oltchim in situatia dificila in care sa afla, un investitor care sa reporneasca combinatul", a spus Remus Vulpescu.Oficialul a continuat: "Daca ar fi sa adunam la un loc zece decani de la cele mai renumite academii de economie din lume si i-am pune sa analizeze situatia in care se afla Oltchim, poate ei ar spune 300 de milioane de euro". Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) a ajuns intr-o situatie disperata, are datorii de 2,6 miliarde de lei si pierderi cumulate in ultimii cinci ani de 1,2 miliarde de lei. De continuarea activitatii Oltchim depind nu doar cei 3.350 de angajati ai combinatului, ci tot orasul Ramnicu Valcea, deoarece Oltchim este cel mai mare angajator din oras, iar multe firme locale depind de acesta. Din acest motiv, OPSPI va trebui sa fie foarte atent ce clauze va negocia cu viitorul proprietar, pentru a fi sigur ca acesta nu inchide combinatul dupa cateva luni.Guvernul asteapta ofertele de cumparare din partea investitorilor interesati pana pe 17 septembrie. Ofertele vor fi deschise marti, 18 septembrie, iar in aceeasi zi va urma licitatia cu strigare, in cazul in care va exista interes din partea investitorilor.Potrivit lui Vulpescu, OPSPI a vandut mai mult de zece caiete de sarcini pentru privatizarea Oltchim. Caietul de sarcini reprezinta documentatia in care este prezentata detaliat situatia companiei si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca investitorul cumparator.Achizitia unui caiet de sarcini nu presupune insa ca investitorul cumparator va depune si oferta de cumparare. Majoritatea investitorilor care au cumparat cele peste zece caiete de sarcini sunt straini, Vulpescu refuzand sa precizeze daca provin din acelasi domeniu de activitate cu Oltchim.Pana la expirarea termenului limita, Guvernul l-a numit temporar in functia de director general pe fostul director general adjunct al Oltchim Nicolae Radu Olaru. El a demisionat saptamana trecuta impreuna cu intreaga conducere a combinatului. Numirea sa are rolul de a asigura o continuitate pana la finalizarea procedurii de privatizare. Olaru face parte din fosta echipa de management condusa timp de douazeci de ani din functia de director general de Constantin Roibu, fiind unul dintre "elevii" acestuia.De asemenea, seful OPSPI cauta solutii pentru plata salariilor restante catre cei peste 3.300 de angajati si poarta discutii cu bancile pe care incearca sa le convinga in continuare sa crediteze Oltchim pentru plata salariilor."Putem plati restul din salariile ramase neachitate pentru luna iulie, rest care reprezinta lichidarea, adica intre 25% si 40% dintr-un salariu lunar. Cautam solutii pentru plata salariilor pe luna agust, care reprezinta un efort financiar de 3 milioane de euro, suma ce include taxele si impozitele. Am avut intalniri cu conducatorii a 15 mari banci in acest sens, insa nu va fi usor sa convingem bancile sa mai acorde finantare avand in vedere ca Oltchim nu si-a onorat datoriile fata de unele dintre acestea", a conchis Vulpescu.Oltchim are datorii de 270 mil. euro catre banci, companii private (furnizori sau clienti), salariati, firme de leasing.Intre timp, situatia la Oltchim este tot mai tensionata, sute de salariati protestand in fiecare zi in fata combinatului. Una dintre revendicarile lor este si demisia liderului de sindicat, Mihai Diculoiu, pe care-l acuza ca ar fi facut politica fostei conduceri a combinatului. Noua angajati ai Oltchim au intrat ieri in greva foamei pentru ca nu si-au primit salariile restante pe iulie si august.Blocajul financiar al combinatului Oltchim are repercusiuni si in plan sportiv, echipa de handbal feminin Oltchim Ramnicu Valcea ramanand farafinantare. Clubul de handbal a primit sponsorizari de milioane de euro in ultimii ani de la combinat si si-a construit o echipa puternica in acest an, transferand mai multe jucatoare straine. Oltchim are ca obiectiv castigarea Ligii Campionilor la handbal in 2013, dupa ce in ultimii ani a ajuns de mai multe ori in finala. Pentru salvarea clubului de handbal s-au vehiculat mai multe solutii, inclusiv mutarea echipei in Bucuresti, unde ar putea primi finantare din partea primariei.