Romgaz (SNG) a rasplatit actionarii in ultimii trei ani cu 627 mil. Euro, de doua ori mai mult decat vrea sa stranga in oferta - 22 octombrie 2013

Versiunea din 16 mai 2023 18:36, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Romgaz Medias (simbol bursier SNG), care este unul dintre cele mai profitabile monopoluri controlate de stat, a recompensat actionarii in ultimii trei ani cu dividende in valoare cumulata de 2,7 miliarde de lei (circa 627 mil. euro), adica de doua ori suma minima pe care vrea sa o stranga de la investitorii de pe bursa in oferta publica de listare care incepe astazi. Romgaz vrea sa stranga de la investitorii de pe bursa intre 1,38 mld. lei (311,7 mil. euro) si 1,85 mld. lei (415,6 milioane euro). Numai anul trecut Romgaz a distribuit catre actionari dividende de peste un miliard de lei (238 mil. euro), echivalentul unui dividend brut pe actiune de 2,768 lei/unitate care raportat la pretul minim din oferta de listare, de 24 de lei/actiune, ar echivala cu un randament din dividende de 11,5%, adica unul dintre cele mai ridicate de pe bursa dintre actiunile importante listate pe piata in prezent si de aproape trei ori mai mare decat dobanda bancara. Raportat la pretul maxim din oferta, de 32 lei/actiune, randamentul din dividende s-ar cifra la 8,65%.WikiZF: Profilul companiei Romgaz Spre comparatie, Petrom (SNP), cea mai mare companie din Romania, a distribuit din profitul pe 2012 dividende brute in valoare de 1,59 mld. lei, sau 0,028 lei/actiune, care raportat la pretul curent din piata, de 0,43 lei/actiune, ar rezulta intr-un randament din dividende de aproape 6,5%. Transgaz Medias (TGN), cunoscuta ca una dintre cele mai importante companii de dividende de pe bursa locala, a acordat din profitul anului trecut dividende in valoare totala de 250,7 mil. lei, echivalentul a 21,29 lei/unitate. Randamentul dividendului raportat la pretul pe actiune din piata, de 180,3 lei, este de 11,8%, dar dividendul este asteptat sa coboare semnificativ anul viitor din cauza pierderilor marcate de companie ca urmare a esecului proiectului Nabucco. In aceste conditii Romgaz ar putea sa fie in viitor una dintre cele mai atractive companii de pe bursa din perspectiva dividendelor care se prefigureaza a fi acordate in anii urmatori, oferind unul dintre cele mai mari randamente din dividende de pe bursa. Cumulat, in perioada 2010 - 2012, compania a distribuit dividende de 7,062 lei/actiune luand in calcul actuala structura a capitalului Romgaz, care echivaleaza cu aproape 30% din pretul minim oferit de societatea in oferta de listare, de 24 de lei. Potrivit informatiilor din piata, Romgaz va continua sa distribuie si anul viitor dividende reprezentand 85% din pro­fitul realizat in 2013, care este estimat la 320 mil. euro, urmand ca rata de distribuire sa coboare la 75% in anii urmatori. In aceste conditii, Romgaz ar putea sa distribuie anul viitor catre actionari dividende de 1,2 mld. lei (272 mil. euro) din profitul pe 2013. La pretul minim din oferta, de 24 de lei, randamentul brut din dividende ar fi si mai consistent si s-ar cifra in acest caz la circa 13%. Totusi trebuie avut in vedere si faptul ca fiind cea mai profitabila companie detinuta de stat, reprezentantii gu­vernului au abuzat in trecut de resursele companiei pentru a transfera bani catre bugetul de stat, in detrimentul actionarilor. Cel mai graitor exemplu este ordonanta de guvern prin care statul, care controleaza Romgaz si va detine si dupa listare pachetul de control, de 70% din actiuni, a obligat societatea in 2010 sa realizeze o donatie in valoare de 400 mil. lei (95 mil. euro) la bugetul de stat, care altfel ar fi fost repartizata ca dividende catre actionari.