Mai putin de 3 saptamani au mai ramas pana la inlocuirea indicelui BET-C, unul dintre cei mai vechi indicatori de la (BVB) - 05 iunie 2014

Versiunea din 16 mai 2023 18:45, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Indicele BET Plus, care va inlocui din 23 iunie indicele general al BVB, BET-C, va include doar actiunile emise de 37 de companii, fata de 75 de titluri cat sunt in prezent in structura indicelui BET-C. Indicele BET-C nu va mai fi calculat si va inceta sa existe incepand cu data de 23 iunie, potrivit unui comunicat transmis de Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Indicele BET-C a fost lansat de Bursa de Valori Bucuresti in anul 1998 si in prezent reflecta evolutia actiunilor companiilor listate pe primele doua categorii, inclusiv titlurile UCM Resita, companie de pe categoria III. Indicele nu include, insa, actiunile celor cinci SIF-uri. Actiunile SIF-urilor nu vor intra nici in calculul indicelui BET Plus, a carui structura a fost stabilita la inceputul saptamanii de Comitetul Indicilor de la BVB. BET Plus este un indice care reflecta evolutia companiilor romanesti listate pe piata reglementatata a BVB care indeplinesc criterii minime de selectie referitoare la lichiditate si la valoarea titlurilor aferente free float-ului. In componenta indicelui BET Plus se regasesc in principal cele mai lichide zece actiuni, analizate de indicele BET, respectiv Banca Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP), Romgaz (SNG), BRD (BRD), OMV Petrom (SNP), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL), Nuclearelectrica (SNN), Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si SSIF Broker (BRK). Celelalte 27 de actiuni care intra in indicele BET Plus sunt Alro (ALR), Altur (ALT), TMK- Artrom (ART), Artego (ARTE), Antibiotice (ATB), Banca Comerciala Carpatica (BCC), Biofarm (BIO), Cemacon (CEON), Compa (CMP), Condmag (COMI), Conpet (COTE), Transilvania Constructii (COTR), Dafora (DAFR), THR Marea Neagra (EFO), Electroarges (ELGS), Electromagnetica (ELMA), Impact Developer&Contractor (IMP), Mecanica Ceahlau (MECF), Oil Terminal (OIL), Prodplast (PPL), Rompetrol Well Services (PRT), Rompetrol Rafinare (RRC), Romcarbon (ROCE), Ropharma (RPH), Zentiva (SCD), Stirom (STB) si Teraplast (TRP).