Listarea (EL): 160 de persoane au scris power-point-uri timp de 10 luni pentru a pregati oferta. Recompensa: 80.000 de euro fiecare - 03 iulie 2014

Versiunea din 16 mai 2023 18:48, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Peste 160 de profesionisti au lucrat timp de 10 luni de zile la pregatirea si desfasurarea ofertei Electrica, care a atras o suma record de la investitori, 443 mil. euro. Brokerii responsabili de listare spun ca au avut circa 150 de intalniri directe cu investitori institutionali in vederea alegerii intervalului de pret. Intermediarii ofertei spun ca Electrica a intrecut cu mult in complexitate oferta Romgaz din toamna anului trecut si au intampinat diverse dificultati pe parcurs, cum ar fi emiterea unor certificate globale de depozit (GRD-uri) pe actiuni care nu erau inca emise si banii primiti sau faptul ca Electrica este formata din mai multe companii care a trebuit sa fie evaluate in parte. Electrica a fost insa si cea mai banoasa oferta din istoria bursei de la Bucuresti, sindicatul de intermediere format din Citigroup, lider de consortiu, Raiffeisen, Societe Generale, BRD si Swiss Capital incasand in total 56,9 mil. lei (circa 12,9 mil. euro). Astfel, un consultant care a lucrat la oferta va incasa in medie 355.000 de lei (80.000 de euro), echivalentul unui BMW Seria 7. Potrivit prospectului de oferta, totalul comisioanelor, spezelor si cheltuielilor platibile de catre Electrica in legatura cu oferta se ridica la 67 mil. lei.