Bursa a inchis in crestere, insa avansul a fost limitat de scaderea (SNP) si (FP) - 08 decembrie 2014

Versiunea din 16 mai 2023 18:51, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa de la Bucuresti a inchis vineri in crestere usoara, avansul fiind limitat de scaderea actiunilor OMV Petrom (SNP) si Fondul Proprietatea (FP), primele doua ca pondere in indicii pietei. Principalii indici ai bursei, BET Plus, de referinta, si BET, al celor mai lichide actiuni, au avansat cu 0,3%. BET Plus include cele mai lichide 40 de actiuni din piata reglementata BVB, cu exceptia SIF-urilor si a actiunilor companiilor straine. Tranzactiile au insumat 46,34 milioane de lei (10,4 milioane de euro), in linie cu lichiditatea inregistrata in precedentele sedinte, relateaza Mediafax. Cele mai ridicate transferuri au avut loc cu actiunile Fondul Proprietatea, de 17,8 milioane de lei. Titlurile Fondul Proprietatea, cu cea mai ridicata pondere in indicii BET si BET Plus, au scazut cu 0,6%. Un impact negativ mai puternic au avut actiunile OMV Petrom, care au inchis in coborare cu 2,2%, in urma unor transferuri de 2,3 milioane de lei. OMV Petrom este a doua companie ca greutate in principalii indici ai bursei, la mica distanta de Fondul Proprietatea.Cele mai multe dintre actiunile lichide au inchis vineri in urcare, cu cresteri semificative afisate de SIF Banat-Crisana (SIF1), de 2,6%, si Electrica (EL), de 2,4%. Operatiunile cu titlurile Electrica s-au ridicat la 4,6 milioane de lei, iar cele cu SIF Banat-Crisana la 4,1 milioane de lei. Sumele includ un transfer deal de 1,36 milioane de lei pentru Electrica si un schimb de 1,5 milioane de lei in cazul SIF Banat-Crisana.In randul actiunilor cu rulaje ridicate, Romgaz (SNG) a inchis in urcare cu 0,9%, Transgaz (TGN) cu 1,9%, Banca Transilvania (TLV) cu 0,7%, Transelectrica (TEL) cu 1,3%, iar SIF Moldova (SIF2) cu 1,5%. Indicele BET NG, al sectorului energetic, a crescut cu 0,5%, in timp ce BET FI, compus din cele cinci SIF-uri si Fondul Proprietatea, a avansat cu 1,2%.Pe segmentul deal al bursei a mai avut loc si o tranzactie cu actiunile Bursa de Valori Bucuresti (BVB) de 1,6 milioane de lei, precum si un transfer de 296.000 de lei cu titlurile Transelectrica. Indicele extins BET XT a crescut cu 0,7%, iar BET BK a avansat cu 1,2%. BET XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.In Europa de Vest, principalele actiuni au crescut vineri la maximul a aproape sapte ani, in contextul speculatiilor ca Banca Centrala Europeana va analiza in ianuarie achizitia de obligatiuni guvernamentale, dar si dupa anuntarea de date mai bune decat anticipau analistii in privinsa comenzilor pentru fabrici in Germania si a pietei muncii in SUA.