Brokerii: (EL) trebuie sa isi mentina pretul 2-3 luni dupa listare, altfel vom vedea cum investitorii pleaca de pe bursa - 20 iunie 2014

Versiunea din 16 mai 2023 18:53, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Dupa ce oferta de actiuni Electrica a fost suprasubscrisa pe transa de retail la doar trei zile de la inceperea acesteia, brokerii si investitorii incep sa isi faca primele calcule cu privire la evolutia pe care compania o va avea pe bursa in urmatoarele luni.Statul roman vrea sa vanda 51% din actiunile Electrica pana pe 25 iunie, pachet pentru care spera sa obtina cel putin 435 mil. euro. Actiunile sunt vandute la preturi cuprinse intre 11 lei/titlu si 13,5 lei/titlu. Lumea se uita spre piata si la aceasta oferta mai ales din cauza dobanzilor bancare foarte mici. Cei care fac acum primii pasi pe bursa si cei care au stat departe de investitii in ultima perioada probabil vor ramane activi si dupa IPO, insa trebuie sa ai si cu ce sa ii convingi: oferta trebuie sa se inchida cu succes, si prin succes nu ma refer doar la vanzarea actiunilor in proportie de 100%, ci si la faptul ca pretul actiunilor pe bursa trebuia sa ramana peste cel din oferta macar inca 2-3 luni dupa inchiderea acesteia. In caz contrar vom avea investitori dezamagiti care isi vor retrage banii, spune Octavian Molnar, directorul general al casei de brokeraj IFB Finwest. Oferta trebuie sa se inchida cu succes, si prin succes nu ma refer doar la vanzarea actiunilor in proportie de 100%, ci si la faptul ca pretul actiunilor pe bursa trebuia sa ramana peste cel din oferta macar inca 2-3 luni dupa inchiderea acesteia Octavian Molnar, IFB Finwest. Dupa inchiderea ofertei Electrica si inceperea tranzactionarii actiunilor, Raiffeisen si Citigroup, doi dintre intermediarii IPO-ului, vor putea sa intre la cumparare in piata pentru a stabiliza pretul titlurilor Electrica, daca acestea vor avea o evolutie puternic negativa. Brokerii pot cumpara pana la 8,42 milioane actiuni ale companiei, ele urmand sa fie restituite ulterior Ministerului Economiei. Au existat si cazuri cand n-am putut sa ii convingem pe clienti din simplul motiv ca au fost dezamagiti la IPO-ul Romgaz cand au primit de circa 10 ori mai putine actiuni decat au vrut si au subscris. Este o chestiune psihologica dar si de marketing: un investitor dezamagit de alocare sau de evolutia actiunilor la un IPO anterior, cu greu il mai convingi acum sa subscrie, adauga Octavian Molnar.La precedentele doua oferte de actiuni facute pe bursa, investitorii au avut atat de castigat dar si de pierdut dupa intrarea in piata a companiilor in cauza. Astfel, actiunile Romgaz, intrate la tranzactionare in noiembrie 2013, au crescut cu 10,6% peste pretul de IPO in primele trei luni pe bursa, iar in prezent sunt cotate la un pret cu aproximativ 13% peste cel din oferta. Este o chestiune psihologica dar si de marketing: un investitor dezamagit de alocare sau de evolutia actiunilor la un IPO anterior, cu greu il mai convingi acum sa subscrie Octavian Molnar, IFB Finwest. De cealalta parte, Nuclearelectrica a pierdut 12,1% in primele trei luni de la momentul listarii (noiembrie 2013), iar saptamana aceasta titlurile producatorului de electricitate erau evaluate cu 28% mai jos decat pretul de IPO. Lucrurile merg bine la oferta Electrica; din punct de vedere al interesului pe transa de retail este o situatia asemanatoare celei de la oferta Romgaz. Ma astept sa vedem o subscriere de 100% si pe transa de 10 milioane de actiuni unde subscrierile sunt garantate; faptul ca aceasta nu a fost subscrisa in totalitate pana acum arata ca totusi piata inca duce lipsa de un numar ridicat de investitori activi, afirma Mihai Muresian, directorul de tranzactionare al casei de brokeraj Intercapital Invest.In primele trei zile ale ofertei investitorii mici de retail au subscris un total de 15,7 milioane de actiuni, cu 27% peste volumul de 12,4 milioane de titluri disponibile in cadrul ofertei pe acest segment. Defalcat, un numar de 6,52 milioane de actiuni au fost subscrise prin 7.481 ordine pentru pachetul minim garantat, de pana la 1.000 de actiuni, iar 9,2 milioane de titluri au facut obiectul a 1.759 ordine care beneficiaza de discountul de 5% acordat investitorilor mici de retail in primele cinci zile lucratoare din cadrul ofertei pentru subscrieri de peste 1.000 de actiuni.Astfel, cele mai mari subscrieri s-au inregistrat pe transa unde investitorii primesc discount 5% fata de pretul ofertei, in vreme ce pe transa cu subscrieri garantate, valoarea ordinelor a fost mai mica. Referitor la felul in care se impart pana acum subscrierile, nu inseamna ca investitorii prefera sa primeasca discount in locul actiunilor garantate. Sunt mult mai multi investitori care subscriu pe transa garantata si ne dam de asta comparand numarul ordinelor. De cele mai multe ori am vazut investitori care vin, plaseaza un ordin 1.000 de actiuni pe transa garantata, apoi se duc si isi pun restul banilor in transa cu discount, unde nu au limita pentru cantitatea pe care o poate subscrie, mentioneaza seful IFB Finwest. Un total de 7% din actiunile scoase la vanzare sunt destinate micilor investitori de retail, in timp ce investitorii mari de retail au la dispozitie 8% din pachet, echivalentul a 14,175 milioane de actiuni. Restul de 85% din actiunile scoase la vanzare sunt rezervate investitorilor institutionali. Rezultatele finale ale ofertei Electrica vor fi cunoscute la sfarsitul lunii iunie. Chiar si la pretul minim, listarea Electrica ar urma sa fie cea mai mare oferta publica derulata vreodata la Bursa de Valori Bucuresti