Cresterea exporturilor a ajutat (OLT) sa isi creasca productia la un sfert din capacitate - 13 noiembrie 2014
Combinatul petrochimic Oltchim Ramnicu Valcea (simbol bursier OLT) a ajuns in septembrie la un grad de utilizare a capacitatii de productie de 26%, fata de doar 6% in februarie 2013, prima luna dupa intrarea in insolventa, gratie redresarii vanzarilor si cresterii puternice a exporturilor. Cifra de afaceri a Oltchim a crescut in primele noua luni la 436 milioane de lei, cu 21% peste rulajul din perioada similara a anului trecut si apropiata de cifra totala a vanzarilor combinatului din intreg anul 2013, de 497 milioane de lei. Oltchim si-a declarat insolventa pe 30 ianuarie 2013. Cresterea productiei si recastigarea pietelor (majoritatea externe) s-au facut treptat, cifra de afaceri majorandu-se luna de luna de la 5,4 mili. euro in luna februarie 2013 la 14,2 mil. euro in luna septembrie 2014, arata administratorii companiei in raportul trimestrial. Combinatul valcean este puternic dependent de livrarile catre pietele externe, unde isi desface aproape 70% din productie, in special in Uniunea Europeana, Turcia si Orientul Mijlociu. Exporturile au avut astfel cea mai mare contributie la avansul afacerilor, afisand o crestere de 40% in primele noua luni fata de aceeasi perioada a anului trecut si ajutand compania si sa-si utilizeze un procent mai mare din capacitatea de productie.